Vacanța de vis pe Valentin Sanfira și soția lui, Codruța Filip, au plănuit-o în Italia s-a transformat într-un coșmar. Artistul a avut un accident, a ajuns la spital și a fost operat de urgență la picior.
Acum, după intervenție, urmează o perioadă de recuperare, de aceea artistul a fost nevoit să își anuleze toate angajamentele concertistice.
Pare că succesul a fost întotdeauna de partea lui, cu toate astea, momentele grele nu l-au ocolit pe Valentin Sanfira. S-a născut într-o familie fără prea multe posibilități financiare. Nu aveau bani, dar aveau onoare, și mai avea ceva, speranță.
Valentin a tras din greu ca să ajungă departe. ”Noi nu avem bani să te ducem pe tine să faci școli, să faci cântece, că sunt scumpe costumele”, îmi spuneau. „Și eu am zis că o să fiu cântăreț. M-a și bătut mama. „Pune mâna pe carte, lasă lălăitul că nu o să faci nimic, mori de foame. Fă-ți o meserie!”. Cred că nici nu aveam ce să pierd”, a spus Valentin Sanfira în podcastul Mirelei Vaida. Cântecul l-a însoțit în momentele de bucurie sau de deznădejde și datorită pieselor cu mult dor a reușit să răzbată. A ajuns la Doina Gorjului după ce a câștigat un premiu la Festivalul Național al Cântecului Popular „Mamaia 2008” și de atunci a fost de neoprit.
Valentin Sanfira și Codruța se iubesc la fel ca în prima zi.