Tavi Colen, noi mărturisiri despre conflictul cu Alin Oprea: „Nu ne împăcăm”

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 28 iulie 2021, 12:06
Prezent într-o emisiune TV, Tavi Colen a făcut noi dezvăluiri despre conflictul cu fostul său coleg de trupă, Alina Oprea. Artistul a vorbit deschis despre perioada grea prin care a trecut după destrămarea proiectului care i-a făcut celebri. 

Au trecut mai bine de 15 ani de când Tavi Colen a plecat din trupa „Talisman”, pe care o înființase împreună cu Alin Oprea, însă artistul nu-l iartă nici acum pe colegul lui și lansează acuzații dure la adresa acestuia. Invitat în emisiunea „Xtra Night Show” de la Antena Stars, cântărețul a vorbit despre perioada în care a fost nevoit să o ia de la zero în cariera lui muzicală.

„Am luat-o, nu de la zero, de la -2. Nu aveam nici scule, nici bani, nici concerte, nici nimic. Și-a luat Alin toate cele, piesele, discurile, numele, tot, am zis hai bine, iați-le, bagă-ți-le undeva. Dar n-a reușit, se pierde totul. De la orice trupă de unde pleacă solistul vocal, este cam gata. Din punct de vedere muzical noi eram ok, puteam să o mai ducem”, a mărturisit Tavi Colen, potrivit Libertatea.ro.

Citește și: Emisiunea Ce se întâmplă, doctore? nu va mai fi difuzată la Pro TV

Cu ce se ocupă, de fapt, fiica lui Mircea Diaconu – nimeni nu se aștepta

Moștenitorul imperiului Ferrari s-a căsătorit cu o româncă

Joey Jordison, cofondatorul trupei Slipknot, a murit la 46 de ani

Tavi Colen: „Mie mi s-a părut un fel de infracțiune să iei numele”

„Cea mai mare durere a mea este că eu am căzut de undeva de sus. M-a durut foarte tare, am suferit, o perioadă de un an, aproape doi, nu vorbeam cu nimeni. Singura care m-a ținut așa pe linia de plutire a fost Ema. Eu am căzut ca un bolovan”, a mai spus artistul.

Chiar dacă au trecut ani buni de atunci, Tavi Colen nu vrea să se împace cu Alin Oprea.

„Nu ne împăcăm. La noi e o chestie de familie, financiară. Mie mi s-a părut un fel de infracțiune să iei numele, eu am dat numele acela. Și să și premeditezi chestia asta cu ani de zile înainte. Nu că e de neiertat, dar mi se pare urât”, i-a mărturisit artistul lui Dan Capatos în emisiunea de la Antena Stars.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!