Ed Sheeran a dezvăluit că soția sa, Cherry, a fost diagnosticată cu o tumoare în timp ce era însărcinată cu cel de-al doilea copil.
Artistul, în vârstă de 31 de ani, a devenit tată de fată pentru a doua oară în mai 2022, când soția sa a adus-o pe lume pe Jupiter. Cuplul mai are o fată, Lyrei Antarctica, în vârstă de doi ani.
Cântărețul a dezvăluit acum că el și soția au ținut mult timp ascunsă cea de-a doua sarcină, deoarece erau afectați de „frică, depresie și anxietate”. În timpul sarcinii, Cherry a fost diagnosticată cu o tumoare pe care nu ar fi putut-o trata decât după ce a născut.
Într-o postare pe Instagram, Ed Sheeran explicat că s-a luptat cu diverse probleme psihice anul trecut, având în vedere starea de sănătate ale soției sale. El a fost afectat și de moartea celui mai bun prieten al său, Jamal Edwards. Jamal era producător muzical și a murit tragic, în urma unui stop cardiac provocat de consumul de cocaină și alcool, în februarie 2022.
În postarea de pe Instagram, Ed a anunțat lansarea celui de-al șaselea album de studio, Subtract, explicând că materialul a fost inspirat de tragediile personale cu care s-a confruntat.
“În decurs de o lună, soției mele însărcinate i s-a spus că are o tumoare, fără cale de tratament până după naștere. Prietenul meu cel mai bun Jamal a fost ca un frate pentru mine și a murit brusc și m-am trezit în instanță, apărându-mi integritatea și cariera de compozitor. Am evoluat prin frică, depresie și anxietate. Am simțit că mă înec, cu sunt în apă, cu capul în sus, dar că nu pot ajunge la suprafață pentru o gură de aer.” – a dezvăluit artistul.
La începutul acestei luni, Ed a dezvăluit că s-au întâmplat niște „lucruri turbulente” în viața lui personală. El s-a ăntors pe rețelele de socializare după o pauză lungă și a recunoscut că nu a fost atât de „implicat” în mediul online pe cât și-ar fi dorit, multe dintre postările sale recente promovând pur și simplu muzica și spectacolele sale în turnee.
Ed Sheeran și soția sa, Cherry, s-au căsătorit în decembrie 2018, într-o ceremonie restrânsă, cu proeteni și apropiați. Cei doi s-au cunsocut în perioada liceului, dar sunt un cuplu din 2015. În 2016, amândoi au renunțat la carierele lor pentru pentru a-și dedica tot timpul unul altuia, în scopul consolidării relației.