Ana Geoană s-a măritat la finalul lunii august cu alesul inimii ei, Garrett cayton. Cei doi aveau o relație de șase ani, iar acum au ajuns și în fața altarului. La nunta care a durat trei zile și a avut loc în Veneția, au fost prezenți aproape 400 de invitați.
Deși a fost o nuntă ca-n povești, cu tot felul de evenimente organizate pentru invitați, Ana Geoană și soțul ei au evitat să posteze imagini în mediul online. Asta până acum când Mircea Geoană a decis să este timpul să împărtășească cu urmăritorii săi de pe rețelele de socializare câteva fotografii realizate în ziua cea mare.
Mândru de fiica sa, Mircea Geoană a transmis un mesaj în mediul online, dedicat fiicei sale.
„Nu există emoție mai mare în viața unui părinte decât aceea de a-și conduce copilul spre altar. Ana, parcă ieri te aduceam acasă de la maternitate. Când a trecut tot timpul ăsta? Suntem mândri de tine și te iubim la infinit. Mama și tata”, este mesajul secretarului general adjunct al NATO.
Ana Geoană nu a fost singura care a atras privirile la nunta sa. Și mama ei, Mihaela Geoană, a captat atenția cu rochia purtată în timp ce o conducea pe fiica sa la altar, alături de Mircea Geoană.
Rochia Mihaelei, de culoare verde, cu decolteu adânc în V, din tul, împodobită cu paiete și pietre prețioase, a fost creată chiar de Jenny Packham, designerul preferat al lui Kate Middleton.
Potrivit Cancan, creația celebrului designer a costat 6.500 de euro.
Dacă de la nuntă nu au vrut să facă publice imagini, Ana Geoană a distribuit în mediul online fotografii din luna de miere.
Cuplul proaspăt căsătorit a ales să își petreacă luna de miere într-o locație cu totul aparte: în deșert. În imaginile postate pe rețelele de socializare, cei doi sunt îmbrăcați în salopete și se plimbă cu ATV-ul pe dunele de nisip.
Mai mult, Ana și Garrett au avut parte și de un bar special amenajat în mijlocul deșertului, unde au putut servi băuturi speciale.
Ana Geoană s-a măritat la finalul lunii august cu alesul inimii ei, Garrett cayton. Cei doi aveau o relație de șase ani, iar acum au ajuns și în fața altarului. La nunta care a durat trei zile și a avut loc în Veneția, au fost prezenți aproape 400 de invitați.