Selly, unul dintre cei mai apreciați influenceri din România, a făcut o serie de dezvăluiri neașteptate în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Tânărul care are milioane de urmăritori pe YouTube, precum și pe rețelele de socializare, a vorbit deschis despre decizia de a renunța la facultate.
Selly a devenit în 2019, la doar 17 ani, cel mai urmărit creator de conținut pe YouTube din România. În prezent are peste 3 milioane de abonați. La 10 ani de când și-a început cariera de vlogger, acesta a ajuns să aibă propria lui academie de vlogging.
El a devenit cunoscut publicului larg odată cu dezabaterile la care a participat în cadrul unor emisiuni TV. Acesta a criticat dur sistemul de învățământ din România.
Selly, pe numele lui real Andrei Șelaru, a susținut examenul de Bacalaureat în 2020 și a obținut media 9.60. La Limba Română a luat nota 9.50, la Matematică 9.60, iar la Biologie a obținut 9.70.
Aceasta a declarat atunci că vrea să urmeze facultatea de business Tiffin University, cu sediul în București. Aceasta este singura universitate privată din țară acreditată în SUA și în Europa, fiind originară din Ohio.
Chiar dacă avea planuri mari, Selly a decis să renunțe la facultate. „Adevărul este că m-am lăsat de facultate cu nici 3 ore înainte de prima zi de facultate”, a mărturist el, potrivit știrilekanald.ro.
Chiar dacă avea planuri mari, Selly a decis să renunțe la facultate. „Adevărul este că m-am lăsat de facultate cu nici 3 ore înainte de prima zi de facultate”, a mărturist el, potrivit știrilekanald.ro.