Roxana Nemeș are astăzi o siluetă de invidiat, dar puțini sunt cei care își mai aduc aminte de problemele cu greutatea pe care le-a experimentat în urmă cu câțiva ani.
Artista a avut cu circa 20 de kilograme mai mult decât în prezent, iar acum spune că poate mânca orice fără să se mai îngrașe. Cum face acest lucru?
Roxana Nemeș a povestit în cadrul unui interviu pentru publicația ego.ro că nu își refuză nicio plăcere culinară. Și cu toate acestea, greutatea ei este constantă de câțiva ani.
Secretul ei constă în micșoarea porțiilor. Artista se delectează cu tot ce-i poftește inima, dar în cantități foarte mici
Ea spune că de când mănâncă mai puțin, stomacul i s-a micșorat și organimsul nu îi mai cere atât de multă hrană ca înainte.
„De 9 ani, de când am slăbit, mănânc toate prostiile. Din păcate, de multe ori, doar prostii, nu recomand, sunt sinceră. Când țineam dietă nu îmi permiteam să mănânc cartofi, paste, pizza, iar acum mănânc, dar foarte puțin. Mănânc o banană când plec de acasă sau un croissant când ajung la o benzinărie. Ulterior, nu mănânc toată ziua, am băut cafea, nu am timp, nu îmi stă gândul la mâncare. Când apuc să mănânc, nu mai intră mult. Ai văzut că atunci când mănânci mai mult îți tot vine să mănânci? Când nu mănânci, trebuie să mănânci pentru că îți zice stomacul. Nu îmi mai stă capul la mâncare. Mănânc că trebuie să mănânc, când mănânc.” - a declarat ea pentru sursa amimtită mai sus.