Marina Almășan și Victor Socaciu au cumpărat casa de la Cornu cu ani buni în urmă. Deși la început nu a fost un loc impunător, iubirea ce au trăit-o între acei pereți, vizitele copiilor și ale bunicilor sunt astăzi greu de trecut cu vederea. "Vă voi povesti puţin despre Cornu - locul în care, cu vreo 20 de ani în urmă, eu şi soţul meu ne-am cumpărat o căsută de vacanţă. Ideea i-a venit mamei mele, cea care a vegheat creşterea copiilor noştri şi care, intr-o vacanţă de vară, a fost invitată cu nepoţii la tanti Sabina. Tanti Sabina era o altă bunicuţă, prietena a mamei, ce avea o căsuţă de vacanţă în sătucul de care până atunci nici măcar nu auzisem. Pentru că Victor mi-a iubit foarte mult mama, a luat în serios ideea soacrei sale şi…în scurtă vreme ne-am mobilizat financiar ( mai cu o vânzare, mai cu un împrumut, mai cu un ajutor de la părinţi ) şi uite-aşa a început “Epopeea Cornu”, locul în care iubirea noastră a dobandit noi dimensiuni”, povestea Marina Almășan pe o rețea de socializare.
Prezentatoarea nu poate uita nici astăzi cum Victor Socaciu se plimba cu fiul său și îi vorbea despre casa pe care urma să o moștenească. "Aici mi-au crescut puii, aici părinţii mei şi-au amintit de copilăriile lor, aici tata juca şah cu Victor, iar apoi Victor, cu Victoraş, iar mama mea îi premia pe toţi cu câte un borş rusesc, făcut cu legume din grădină, aici ne veneau în vizită prietenii, aici şi-a compus Victor unele dintre cele mai frumoase melodii şi tot aici se întâmplau cele mai frumoase reuniuni ale echipei mele de la TVR, echipă care îl adoptase şi pe Victor, cu ani în urmă. Ţin minte cum Victor îşi lua feciorul de mână, se plimba cu el prin grădină, prin livadă şi-i spunea : Vezi, tati, când vei creşte mare, tot ce vezi aici va fi al tău, iar eu şi cu maică-ta vom veni aici în vacanţă, să avem grijă de copiii tăi”, povestea Marina.