Vlăduța Lupău s-a mutat de câteva luni, cu familia, în noua locuință din Cluj-Napoca, o vilă luxoasă, supraetajată, pe care a construit-o împreună cu soțul ei, Adi Rus, de la zero.
Artista este mândră foc de noul cămin pe care și-l dorea de mulți ani și împărtășește cu fanii ei, ori de câte ori are ocazia, imagini spectaculoase din interiorul casei modern amenajate.
Vlăduța Lupău s-a implicat cu totul în amenajarea casei și a ales personal culorile, modul de amenajare, dar și mobila.
„Am venit la casă, unde nu am mai ajuns de două săptămâni și ceva. Și sunt foarte entuziasmată de cum s-a transformat totul în interior. Cred că în foarte puțin timp o să ne și mutăm. O să vă arăt mici chestii, pentru că sunt foarte încântată și eu. Să nu mă întrebați detalii, mobila este făcută toată la comandă, iar designul este făcut de o echipă profesionistă. Ador ușile, sunt din furnir. Bucătăria nu este gata. Blatul mesei este din cuarț. În living mai avem de lucrat la scara interioară. În grădină este deja plantat un copac”, a spus Vlăduța Lupău pe Instagram vara trecută, când casa era, încă, în construcție.
Acum, pentru că deja s-a acomodat în cămin, Vlăduța a ținut să se mai laude cu ceva, cu un loc special din casă pentru ea și soțul ei, dormitorul.
Artista i-a dorit un dormitor spațios, luminos și confortabil. Dormitorul Vlăduței Lupău se află la etaj și este mobilat simplu și elegant, cu un pat matrimonial mare, co comodă cu televizor, un fotoliu și două noptiere.
Pe unul dintre pereții dormitorului se află un tablou de dimensiuni mari în care este imortalizat un moment tandru dintre ea și soț, în timp ce se îmbrățișau, undeva pe o plajă
Nunațele predominate din cameră sunt griul și albul. Iar oglinda amplasată în dreptul uneia dintre noptiere dă senzația de spațiu în încăpere.
Vlăduța Lupău a distribuit pe contul ei de TikTok o captură video de câteva secunde în care își prezintă dormitorul. Filmarea a adunat peste 600 k de vizualizări, iar fanii s-au declarat foarte încântați că vedeta le-a arătat o părticică din căminul ei.
Vlăduța Lupău s-a mutat de câteva luni, cu familia, în noua locuință din Cluj-Napoca, o vilă luxoasă, supraetajată, pe care a construit-o împreună cu soțul ei, Adi Rus, de la zero.