Ramona Olaru (31 de ani) și Cătălin Cazacu (37 de ani) sunt împreună. Perechea a fost fotografiată de paparazzi Spynews sărutându-se în fața unui restaurant din București. Cuplul se cunoaște din anul 2018 și s-a reîntâlnit pe platourile de filmare ale show-ului „Splash! Vedete la apă”. Ramona a fost una dintre gazdele emisiunii, în timp ce Cătălin a fost unul dintre concurenții noului sezon.
Ramona și Cătălin au fost fotografiați recent de paparazzi luând prânzul împreună într-un restaurant din București. Fiecare a venit cu propria mașină la locație, iar, înainte de a intrat în restaurant, cuplul s-a sărutat. Din restaurant, Cătălin a publicat două videoclipuri cu Ramona la Insta Story.
„Eram curios, până acuma n-ai avut soare, ai stat degeaba, mă gândeam ce s-a întâmplat”, zice Cătălin. „Îmi fac un boomerang mișto la soare”, i-a răspuns Ramona. „Îți dai seama că te-ai oprit în mijlocul mesei din mâncat ca să-ți faci poze?”, a replicat Cătălin.
„Trebuia să-l fac! Uite ce bine bate soarele pe față. Lasă-mă în pace!”, a încheiat Ramona. Pe prima filmare, Cătălin a scris: „O companie foarte interesantă”, iar pe a doua: „N-a avut jucării când era mică”. În ambele postări, motociclistul a etichetat-o pe asistentă.
În primăvara anului 2019, Ramona s-a separat de fostul ei soț, Bogdan Olaru, după o relație de 5 ani și un mariaj de 3. După divorț, Ramona a format un cuplu cu Iulian Adrian Popescu, solistul Noaptea Târziu, cunoscut drept Cuza. Relația nu a funcționat, însă. În prezent, atât solistul, cât și prezentatoarea formează alte cupluri. Cuza formează un cuplu cu un model.
„Nu mă mai lasă pe mese (n.red. - să danseze pe mese)”, a spus Ramona de curând la „Neața cu Răzvan și Dani”, în legătură cu o discuție referitoare la petreceri. „Păi, da. Înainte tu încuiai, tu descuiai (n.red. - casa), acum e altă treabă”, a completat Răzvan Simion.
Cătălin Cazacu a format în trecut un cuplu cu o tânără numită Ana Roman.
Ramona și Cătălin au fost fotografiați recent de paparazzi luând prânzul împreună într-un restaurant din București. Fiecare a venit cu propria mașină la locație, iar, înainte de a intrat în restaurant, cuplul s-a sărutat. Din restaurant, Cătălin a publicat două videoclipuri cu Ramona la Insta Story.