Prințul Louis a reușit să iasă din tipare și să atragă atenția și la încoronarea Regelui Charles și a Camillei. Spre deosebire de frații lui, care pare că au înțeles importanța evenimentului, Louis nu s-a dezmințit nici de această dată.
Prințul a făcut fețe-fețe, a căscat și nu a reușit să stea locului pe toată durata ceremoniei, care a adunat numeroase regalități, șefi de stat și celebrități, astăzi, la Westminster Abbey. Fanii regali i-au apreciat însă gesturile și i-au înțeles trăirea.
Micuțul – care stătea între mama sa, Kate Middleton, și sora mai mare, Prințesa Charlotte– nu s-a putut abține să nu scoată câteva căscături și să se frământe pe scaunul lui în timpul ceremoniei.
Atât Charlotte, în vârstă de 8 ani, cât și Middleton, în vârstă de 41 de ani, l-au verificat de mai multe ori pe micuțul năzdrăvan în timpul ceremoniei și au încercat să îl facă să nu se mai ridice după scaun.
La un moment dat, Charlotte s-a asigurat că are situația sub control și și-a ținut fratele de mână când mergeau în spatele părinților lor.
Louis a purtat o tunică bleumarin cu inserții negre și pantaloni asortați, în timp ce Charlotte a urmat exemplul mamei ei și a ales o rochie albă, Alexander Mc Queen, și o coroană similară, argintie cu flori.
Fanii s-au concentrat pe Louis mai mult decât pe ceilalți frați ai săi, pentru că el făcut spectacol și la Jubileul de platină, în iunie, anul trecut. Drept urmare, familia regală a ezitat să îl aducă la încoronare, asta după ce nu a fost prezent nici la înmormântarea Reginei Elisabeta, dar planurile pare că s-au schimbat în ultimul moment.
Prințul Louis a reușit să iasă din tipare și să atragă atenția și la încoronarea Regelui Charles și a Camillei. Spre deosebire de frații lui, care pare că au înțeles importanța evenimentului, Louis nu s-a dezmințit nici de această dată.