Oana Roman (45 de ani) și Marius Elisei (34 de ani) se recăsătoresc. Perechea a divorțat la notar pe 15 februarie 2021 și s-a împăcat trei luni mai târziu. Cuplul are împreună o fiică, Isabela, în vârstă de 7 ani. Oana și Marius sunt împreună din anul 2013.
„Am luat o decizie gândită și asumată și am făcut ceea ce am simțit amândoi, pentru binele și împlinirea noastră ca familie”, a mărturisit Oana după împăcare.
De curând, Oana a dezvăluit când se vor recăsători ea și Marius: „Cumva suntem căsătoriți, în fața lui Dumnezeu noi nu am făcut slujbă de dezlegare, încă purtăm verigheta. Nu mai suntem căsătoriți în acte. O petrecere vreau să fac, pe 24 septembrie, de ziua lui Marius”.
„Am mai făcut o petrecere așa acum 5 ani, când ne-am reînnoit jurămintele. Între timp, vreau să îmi dați idei de locații. Vreau să fac o chestie în aer liber, unde să pun niște baloane, decorațiuni.”
„Vreau ca toată lumea să fie îmbrăcată lejer. Nu vreau mulăciuni, suntem pe câmpenesco-burghezo. Până atunci sper să mă pot mobiliza să organizez o petrecere frumoasă”, a încheiat.
„Am luat o decizie gândită și asumată și am făcut ceea ce am simțit amândoi, pentru binele și împlinirea noastră ca familie”, a mărturisit Oana după împăcare.