A renunțat la relația cu Marius Elisei, dar acum are planuri mari și în privința casei unde și-au consumat povestea.
„În momentul acesta, sunt doar eu cu Isa într-o casă foarte mare, de 300 mp2 și 1000 de metri de teren. Evident că e mult prea mult pentru ce avem noi două nevoie!", a declarat vedeta.
"Mă gândesc la varianta s-o vând. Ori o să o închiriez și mă mut eu într-una mai mică. Ori, la un moment dat, să o vând și o să-mi iau două mai mici! Vom vedea”, a spus Oana Roman, conform Click!
Oana a încercat și anul trecut piața și a dat un anunț de vânzare pentru vila din Tunari. „Tunari la 200 m de ieșirea spre centură sau Pipera, 1000 mp teren, 340 mp desfășurați interior. 4 dormitoare, două sufragerii, dressing, două băi, 3 garaje, beci. Interior renovat în 2019. Livadă cu pomi. Curtea necesită o mică investiție în gazon și alei. Vânzare 480.000 de euro”.
După ce au dus un război mediatic, Oana Roman și Marius Elisei au făcut pace. „Mi s-au adresat cuvinte foarte urâte, poate și eu am spus cuvinte urâte, dar trebuie să încheiem pentru Isa, să fie liniște. Nu vreau să mai discut sau să mai dau curs unor speculații, sub nicio formă, legat de tot ce s-a întâmplat. Atâta timp cât Isa își vede tatăl, eu sunt fericită și nimic altceva nu mai contează".
Oana Roman nu e îngrijorată din cauza facturilor, ci din cauza spațiului care este mult prea mare și tot mai greu de întreținut.
Video recomandat: