Oana Roman și-a sărbătorit joi ziua de naștere, iar vineri s-a trezit cu câteva probleme de sănătate. Vedeta a povestit pe rețelele de socializare că este nevoită să stea la pat, întrucât se simte foarte rău.
Fiica lui Petre Roman a avut parte de o zi excepțională pe 13 aprilie, când și-a serbat cea de a 47-a aniversare. A petrecut împreună cu cei dragi, iar seara a fost invitată în emisiunea Xtra Night Show, unde a primit un buchet imens de flori și un tort.
După o zi frumoasă și o aniversare pe măsură, Oana Roman se confruntă acum cu câteva probleme de sănătate. Influencerița le-a povestit urmăritorilor ei de pe Instagram că nu se simte deloc bine și este nevoită să stea la pat.
Vedeta a povestit că a răcit foarte tare și i s-a declanșat și sinuzita.Pentru a se asigura că se va pune repede pe picioare, Oana a precizat că ia medicamente și se odihneșe cât mai mult posibil.
„Îmi cer scuze dar astăzi nu sunt în stare să vorbesc, să povestesc, pentru că sunt foarte răcită. Mi s-a declanșat și sinuzita și mă simt super mega rău. Am o stare în care pur și simplu zac în pat. Vă arăt poze, vă arăt filmulețe de ieri. A fost superb, dar nu sunt în stare de nimic”, a spus Oana Roman.
„Oricum, ieri a fost o zi superbă, aproape perfectă. Ar fi fost perfectă dacă m-ar fi sunat și tata să-mi ureze la mulți ani. Din păcate, nu a făcut-o”, a povestit Oana Roman într-un Instastory.