Noelle Vlasov este fiica lui Marian Nedelcu, model, și a creatoarei de modă Ingrid Vlasov. În prezent, tânăra studiază la Londra și spune că își dorește să facă parte din lumea filmului, fiind pasionată de actorie, dar și de regie.
„Aspir să inspir oamenii în general, să inspir emoție. (...) Am mai mulți actori preferați. Îmi plac mult Adrien Brody și Joe Pesci, le apreciez versatilitatea. Ca regizor, Wes Anderson este preferatul meu”, a spus Noelle la Vorbește Lumea.
Întrebată ce îi lipsește de când studiază în Londra, Noelle a continuat: „Mi-e dor de lucrurile mici. Cu mama, de exemplu. M-am gândit că vom vorbi în fiecare zi pe Facetime și că o să o văd, o să o aud”.
„M-am gândit că vom discuta și va fi ca și cum nici nu aș fi plecat, dar ajungi în acel moment și realizezi că nu e deloc așa. De exemplu, nu pot să-i simt parfumul. Obișnuiam să nu dau importanță, dar am realizat valoarea acestui lucru când nu l-am mai avut”, a încheiat.
Întrebată care este mâncarea ei preferată, tânăra a completat: „Eu sunt vegană. Aici nu prea există mâncare vegană, dar în Londra e peste tot. Nu prea pun mult accent pe mâncare. Sunt lucruri cu care trăim, mâncare, etc., și lucruri pentru care trăim, eu trăiesc pentru artă”.
Despre planurile sale pentru restul acestei veri, Noelle a mai spus: „Până acum am fost în carantină, pentru că am venit din Londra acasă, și în curând vom pleca în Italia”.
„Fiica mea s-a născut manechin (...) O las să se fardeze în fiecare zi. Am învățat-o de mică să fie cochetă. Nu mi se pare nociv. Nu e rău să înveți o fetiță să se aranjeze de la o vârstă cât mai fragedă”, spunea Ingrid Vlasov în 2015.
Asemeni părinților ei, Noelle aspiră și la o carieră în industria modei. Noelle este foarte activă în mediul online, pe Instagram fiind urmărită de 16,6 mii de persoane.
Noelle Vlasov este fiica lui Marian Nedelcu, model, și a creatoarei de modă Ingrid Vlasov. În prezent, tânăra studiază la Londra și spune că își dorește să facă parte din lumea filmului, fiind pasionată de actorie, dar și de regie.