În serial, Magda Catone este Doina, mama Evei (Anda Sârbei – protagonistă), dar şi a altor două fete, o femeie simplă de pe lângă Târgovişte, dar cu gura mare şi gata oricând să dea un sfat, chiar şi celor care nu i-l cer.
Atunci când o cunoști pe Magda Catone, nu prin prisma ecranului sau prin trăirile dintr-un rol, nu ai cum să nu o admiri. Are o poftă de viață cu care reușește să te molipsească, se bucură de fiecare etapă prin care trece și e un munte de viață. Am povestit cu ea despre rolul din producția „Lasă-mă, îmi place! Camera 609”, care a dus-o după 12 ani pe micile ecrane, dar și despre casa în care s-a mutat de curând și banii pe care îi câștigă după timpul îndelungat petrecut pe scenă. Iată ce mărturisiri a făcut faimoasa actriță pentru UNICA.RO!
Pentru a intra cât mai bine în pielea personajului, actrița nu trebuie să facă schimbări la nivel de look, să nu își schimbe culoarea părului sau să îl lase să crească.
„E un personaj mănușă pentru mine. Are ceva valoros, trece de la o stare la alta, adică de la bine la o stare mai puțin bună, fără efort. Face tot ce poate ca să își și ordoneze familia, dar și să o mângâie, să o amuze. E la limita dintre râs și plâns”, mărturisește Magda Catone, pentru UNICA.RO.
Chiar dacă viața nu i-a oferit doar momente frumoase, vedeta nu și-a pierdut niciodată optimismul. Ba mai mult, are convingerea că, uneori, a fost privilegiată de viață. „Trebuie să fii pozitiv. Trebuie să găsești întotdeauna în ceea ce ți se întâmplă partea bună. Optimistul și pesimistul văd diferit paharul cu apă pe jumătate plin”, susține Magda Catone.
În serial, Magda Catone este Doina, mama Evei (Anda Sârbei – protagonistă), dar şi a altor două fete, o femeie simplă de pe lângă Târgovişte, dar cu gura mare şi gata oricând să dea un sfat, chiar şi celor care nu i-l cer.