În timpul filmărilor pentru cel de-al cincilea sezon „Splash! Vedete la apă“, show ce va avea premiera joi, 11 august, de la 20:30, la Antena 1, Laurette a povestit un episod traumatizant trăit în copilărie. Potrivit declarațiilor sale, a fost la un pas să se înece și, odată cu trecerea anilor, ea a dezvoltat o fobie față de apă. În plus, fosta asistentă TV nu știe să înoate.
Laurette Atindehou a fost catalogată de antrenorii celui mai răcoritor show al verii ca fiind vedeta echipei, iar imaginile înregistrate la antrenamente vorbesc de la sine. Artista și-a pregătit săritura din cadrul concursului sub atenția lui Bogdan Ioniță. De altfel, ea i-a dedicat saltul executat lui Bobo, așa cum este cunoscut antrenorul de înot.
Înainte să își afle notele pentru săritura efectuată, fosta asistentă TV a rememorat ziua în care a fost la un pas să își piardă viața, după ce a căzut în apele unui lac pe când se afla într-o excursie cu familia. Vărul ei a fost cea care a scos-o la suprafață.
„Când aveam vârsta de 7 ani, am avut o întâmplare foarte neplăcută cu apa. A venit ambulanța, a trebuit să mă resusciteze… și îmi este foarte frică de apă. Deci, nu am nicio problemă: m-am aruncat cu parapanta, am făcut tot felul de chestii, doar că îmi este foarte frică de apă. (...)“, a declarat Laurette în timp ce se afla lângă Răzvan Fodor, care a întrebat-o de ce i-a fost atât de teamă să sară în bazinul olimpic de la Bacău.
Video recomandat: