Kaia Gerber (20 de ani), fiica supermodelului Cindy Crawford (55 de ani), și actorul Jacob Elordi (24 de ani) s-au despărțit după un an de relație. Despărțirea a fost confirmată de o sursă pentru In Touch. Potrivit respectivei surse, Kaia și Jacob au avut o despărțire „amiabilă”.
Perechea a pus punct relației din cauza „programelor conflictuale”, Kaia și Jacob petrecând foarte puțin timp unul cu celălalt. „Nimeni nu suferă”, a mai spus sursa. Modelul și actorul au fost fotografiați prima oară împreună în septembrie 2020, luând cina la Nobu, în Malibu. Ulterior, fostul cuplu a fost fotografiat ținându-se de mână pe străzile din New York.
Luna următoare, Kaia și Jacob au mers în vacanță alături de părinții modelului, Cindy Crawford și Rande Gerber (59 de ani). Tot în octombrie, Kaia și Jacob au fost fotografiați sărutându-se pentru prima oară. „Kaia se distrează cu Jacob. Familia ei îl vede ca pe un comediant și ca pe o gură de aer proaspăt”, spunea o altă sursă la vremea aceea.
În aprilie 2021, o sursă mai declara: „Nu se grăbesc să transforme relația în ceva serios cum ar fi o logodnă. Sunt tineri și vor să experimenteze viața împreună. Sunt iubiți, dar și cei buni prieteni. Sunt mereu împreună când nu au angajamente profesionale. Este o nebunie cât de multe au în comun. Parcă Universul i-a adus împreună”.
„Părinții lui Kaia îl adoră pe Jacob și cred că ei se potrivesc grozav. Și prietenii ei îl plac”, a completat sursa. În vara anului 2021, Kaia a spus despre Jacob: „Să pot fi cu cineva în care am încredere, când niciunul nu vrea ceva de la celălalt, să am o relație sigură și stabilă mi-a deschis ochii în privința posibilităților iubirii și asupra iubirii necondiționate”.
Kaia Gerber (20 de ani), fiica supermodelului Cindy Crawford (55 de ani), și actorul Jacob Elordi (24 de ani) s-au despărțit după un an de relație. Despărțirea a fost confirmată de o sursă pentru In Touch. Potrivit respectivei surse, Kaia și Jacob au avut o despărțire „amiabilă”.