Johnny Depp a câștigat săptămâna trecută procesul de defăimare împotriva fostei sale soții, Amber Heard. Pentru a sărbători, actorul a mers la un restaurant cu mâncare indiană, renumit în Marea Britanie.
În restaurantul Varanasi din Birmingham, actorul, împreună cu muzicianul Jeff Beck și alți prieteni, s-au bucurat de un răsfăț culinar cu specific indian preparat special pentru ei, de șampanie, vin și alte băuturi, iar nota finală ar fi fost în jur de 50.000 de lire sterline.
Mohammed Hussain, managerul restaurantului, a avut numai cuvinte de laude la adresa lui Johnny Depp: A fost un tip foarte drăguț, cu capul pe umeri, care a petrecut mult timp vorbind cu staff-ul, prietenii noștri și familia noastră. Nu ai fi crezut niciodată că este un star atât de mare. A avut mult timp pentru noi toți.
În mod clar știe câte ceva despre mâncarea indiană și îi place. Ne-am asigurat că nu o facem prea picantă pentru ca Johnny Depp să se bucure de o varietate de arome, a mai spus Hussain.