De curând, în mediul online, Ilinca Vandici (33 de ani) a dezvăluit că a ajuns de urgență la spital din cauza unei „crize de stomac”.
„Bună dimineața, bună dimineața! Sunt bine, mulțumesc din suflet! Am primit foarte multe mesaje. Am făcut o criză de stomac. De trei zile mă doare stomacul tare, tare, tare. Aseară nu am mai suportat și am mers la Urgențe.
Abia după a doua perfuzie a început să mă mai lase durerea. Cert este că după analizele și investigațiile de aseară de la Urgențe nu ne-am dat seama de la ce se întâmplă treaba asta. Așa că urmează să mai fac niște investigații să vedem dacă este, habar n-am, vreo bacterie.”
„Totul parte în regulă, doar că pe mine mă doare groaznic stomacul. Groaznic! O să vedem. O să mai fac niște analize și o să îi dau de capăt. Important este să descopăr ce e, ca să pot lua un tratament ca să-mi treacă, pentru că altfel e crunt. (...)
O să fiu bine. N-am cea mai bună energie astăzi, încă nu mi-a trecut de tot durerea, încă mă mai sâcâie, dar o să fiu bine, asta e important”, a dezvăluit prezentatoarea de televiziune pe Instagram.
În anul 2017, luna octombrie, vedeta de televiziune s-a căsătorit cu Andrei Neacșu (29 de ani). Cuplul are împreună un fiu, Zian, care va împlini 4 ani în iulie 2017.