Fiica Andreei Bănică, Sofia, s-a transformat într-o domnișoară în toată regula. A împlinit 14 ani și a terminat clasa a 8-a. Și, așa cum se obișnuiește, adolescenta a mers la banchet, unde și-a luat la revedere de la școala generală și de la colegi.
Sofia și-a ales cea mai frumoasă ținută și niște accesorii pe măsură și a plecat la petrecerea de final, unde s-a distrat alături de cei care i-au fost colegi timp de 8 ani.
Cu o mamă elegantă ca Andreea Bănică, nu se putea ca Sofia să fie altfel. Adolescenta a moștenit nu doar frumusețea mamei sale, ci și stilul și bunul gust.
Astfel că nu este de mirare că Sofia a ales să se îmbrace la banchet într-o rochie mini, roz, mătăsoasă, cu corset și volane și cu două funde mari pe umeri. Adolescenta și-a accesorizat ținuta cu o pereche de pantofi cu platformă și toc albi și o geantă în aceeași nunață cu rochia.
Deși a arătat spectaculos, geanta fiicei Andreei Bănică a fost cea care a atras toate privirile la petrecere. Creată de Jacquemus, acest accesoriu costă 720 euro (aproximativ 3570 lei).
Andreea Bănică își iubește foarte mult copiii și ar face orice pentru ei. Artista a muncit din greu timp de 25 de ani pentru a-și face un nume în industria muzicală și pentru a le putea oferi ce este mai bun Sofiei și lui Noah. Așadar, cântăreața nu s-a dat în lături de la nimic atunci când a venit vorba să îi ofere fiicei sale tot ce este mai bun și mai frumos la primul ei banchet.
„La mulți ani copii frumoși și buni! Ce doresc pentru copiii mei doresc tuturor copiilor. Aseară @iamsofiamariab a avut banchetul de final al clasei a 8-a! Emoții, bucurie, lacrimi și o distracție pe cinste. Prin asta a trecut Sofia ieri! Nu am avut timp să postez din cauza timpului scurt care m-a presat pentru că a trebuit să mă împart în multe locuri, însă am reușit să îi fac câteva poze înainte să plecăm spre distracție. Și pentru că mi-ați scris că vreți să vedeți rochița Sofiei, iată pozele”, a scris artista pe rețelele de socializare, unde a postat imaginile cu Sofia, înainte de a pleca spre banchet.
Fiica Andreei Bănică, Sofia, s-a transformat într-o domnișoară în toată regula. A împlinit 14 ani și a terminat clasa a 8-a. Și, așa cum se obișnuiește, adolescenta a mers la banchet, unde și-a luat la revedere de la școala generală și de la colegi.