Gabriela Cristea (47 de ani) și Tavi Clonda (42 de ani) au decis să schimbe sistemul de școlarizare ale fetițelor.
Victoria (4 ani) și Iris (3 ani) au mers până acum la o grădiniță particulară, însă părinții lor au luat hotărârea de a le retrage de acolo și de a le înscrie la una de stat.
Soții Clonda au dezvăluit că nu erau mulțumiți de grădinița particulară pe care o frecventau fetele și, în plus, au ținut cont și de aspectul financiar când au făcut mutarea.
“Au fost niște discuții cu doamna directoare de acolo, nu ne-am înțeles, nu erau transparenți. Nu știam ce fac copiii pe acolo, copiii erau ok, dar nu… la o grădiniță și părinții trebuie să fie ok, nu numai copiii. Pentru că noi ne dăm comorile acolo și atunci trebuie să știm cam ce fac.” – a spus Tavi Clonda.
“Ni se spunea doar dacă era o mică problemă. Dacă îi curge nasul sau dacă tușește, ni se spunea, bineînțeles. Dar nu știam și alte lucruri. Foarte rar aveam de vorbit cu ele, nu aveam timp, nu ne potriveam. Nu prea știam ce se întâmplă. Ele, fiind mici, nu spuneau mare lucru, că nu știau să spună. Și nu era ok.”
“Am ținut cont și de aspectul financiar, dar nu a fost primul, pentru că nu eram mulțumiți de unde mergeau amândouă… Ni s-a propus aici, este mai aproape de casă și am fost foarte bucuroși” – a adăugat acesta, potrivit fanatik.ro.