Claudia Pătrășcanu (43 de ani) și Gabi Bădălău (34 de ani) au divorțat oficial, la trei ani după decizia despărțirii.
Cei doi urmează să se mai întâlnească încă do dată în fața judecătorilor pe 3 noiembrie, pentru a se stabili domiciliul celor doi copii pe care îi au împreună, Gabriel și Nicholas, dar și programul de vizitare.
Custodia copiilor va fi comună, după cum au stabilit Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău, iar artista va renunța la numele de familie al fostului soț.
Gabi Bădălău a afirmat că procesul nu este încheiat definitiv, deoarece Claudia ar fi complicat destul de tare lucrurile, aducând în instanță diverse probe și înregistrări. Afaceristul speră ca artista să nu mai facă apel.
”Am hotărât ca grija pentru copii să fie comună și Claudia să revină la numele anterior. De trei ani de zile mă chinui ca să divorțăm și să închidem și lucrurile astea. Eu împreună cu doamna avocat am vrut să terminăm tot astăzi. Din păcate, Claudia iar a depus probe, înregistrări, că fumez narghilea cu copiii și că nu sunt tată bun, că copilul are abces și că eu sunt un tată care îl dor dinții pe copil. Din cauză că ea a depus probe, noi nu ne-am putut judeca pe ele tot astăzi” – a declarat Bădălău, la Xtra Night Show.