Leonard Doroftei se poate considera un tată mândru. Fostul sportiv are trei copii mari – Adrian (27 e ani), Alex (24 de ani) și Vanessa (19 ani) -, care au planuri mari de viitor.
Adrian, fiul cel mare al lui Doroftei a dat lovitura în afaceri, în Canada. Tânărul este antreprenor și recent a intrat în lumea dezvoltării imobiliare.
Adrian Doroftei a terminat Facultatea de Drept, a lucrat mai întâi la o companie aeriană din Canada, însă apoi a luat decizia de se lansa într-o afacere proprie. Tânărul a investit la Bursă, iar apoi s-a ezvoltat în domeniul imobiliar. Acum este milionar în dolari și este mândru foc de realizările sale.
„Departe de România mă ocup cu tot ce nu aș fi putut să mă ocup aici. Sunt independent, sunt antreprenor. Am intrat în lumea dezvoltării imobiliare. Prima dată am plecat în 2016, în timpul Facultății de Drept. Primul job a fost în Resurse Umane într-o mare companie aeriană din Canada. Acolo am învățat ce înseamnă mediul corporatist și asta mi-a consolidat ideea că nu vreau să lucrez pentru nimeni altcineva decât pentru mine” – a declarant fiul cel mare al lui Doroftei, citat de bzi.ro.