Elena Gheorghe a demonstrat încă o dată de ce este considerată una dintre cele mai bune voci ale României. Concertul de la Sala Palatului a fost un real succes, iar muzica machidonească a adunat încă o dată la un loc, în număr mare, iubitorii acestui gen muzical.
Ca în fiecare an, Elena alături de soțul ei, Cornel Ene și-au pus amprenta în fiecare detaliu, de la organizare, muzică, grafică, costumații, la povestea întregului show.
„Am fost la un pas să nu pot face acest show din cauza unor probleme de sănătate. Cornel a fost din nou eroul meu, m-a încurajat, m-a înțeles și m-a ajutat să ducem la bun sfâarșit acest proiect de suflet. Aplauzele, fericirea de pe chipul oamenilor din sală, sentimentul că ei au venit acolo pentru tine și le-am oferit o bucurie atât de mare, șterge orice moment tensionat, iar lacrimile survenite de la oboseală și neputința pe care am trăit-o la începutul anului, s-au transformat în lacrimi de fericire care hrănesc sufletului unui artist”, a mărturisit Elena Gheorghe.
Elena Gheorghe a schimbat mai multe ținute, purtând rochii spectaculoase. Însă cele care au atras atenția au fost bijueriile care valorează cât un apartament.
Artista a purtat bijuterii cât valoarea unui apartament. Pe scenă, Elena Gheorghe a apărut cu un colier și o pereche de cercei în valoare de 130.000 de euro.
“Probabil sunt cele mai scumpe bijuterii pe care le am purtat vreodată”, a precizat cântăreața.
Pentru prima dată alături de Elena la Sala Palatului a fost mama ei, interpreta de muzică populară Marioara Man Gheorghe, care pe data de 22 mai a împlinit 62 de ani.
„A fost cel mai frumos cadou pe care puteam să-l primesc, să cânt alături de fata mea în fata a peste 4000 de oameni”, a afirmat Marioara Man Gheorghe.
Concertul a avut loc chiar de ziua numelui artistei, Sfinții Constantin și Elena, iar acest detaliu important nu a fost trecut cu vederea de cei peste 4000 de oameni prezenți la concert, care s-au ridicat în picioare și i-au cântat artistei “La mulți ani”.
Ca în fiecare an, Elena alături de soțul ei, Cornel Ene și-au pus amprenta în fiecare detaliu, de la organizare, muzică, grafică, costumații, la povestea întregului show.