Dorian Popa va suferi o intervenție chirurgicală după ce, în urmă cu câteva zile a alunecat pe gheață și și-a rupt genunchiul
Dorian Popa s-a accidentat zilele, trecute, când a nins. Artistul a vrut să își curețe rampa la ceas de seară, însă a făcut acest lucru în adidași de sală și nu în ghete. S-a format gheață, iar Dorian a alunecat și și-a rupt genunchiul.
„Năpasta care l-a lovit pe Dorian Popa în cea mai importată zi a lui. Scuzați-mă că vorbesc la persoana a treia despre mine. Numai un dobitoc ca mine putea să facă ce am făcut eu. (…) În viață trebuie să acceptăm și lucrurile care nu sunt de bun augur. Mai ales când ni se întâmplă foarte multe lucruri de bun augur. De ce? Pentru că Dumnezeu întotdeauna va da echilibrat. Nu avem cum să trăim viața în roz. Aia e din povești”, a povestit cântărețul pe Youtube.
Dorian Popa a dat vina pe neatenție pentru accidentul pe care l-a suferit. Artistul s-a blamat pentru deciziile luate, care au dus la acest moment.
„Aseară, fratele vostru, se pregătea să curețe rampa de la garaj. Mi-am dat seama că ajutorul lopețicii și al furtunului nu sunt de ajuns, motiv pentru care am zis, scot aparatul de spălat cu presiune. Și dă-i spală, dă-i chinuie-te, nu se lua gheața, m-am înjurat singur de un milion de ori că nu știu de încălzire am pus noi în rampa aia de nu se încălzește nicio rampă, nu se topește nimic. Am vrut să mă duc la baia din curte. Când dau să mă duc spre baie, am alunecat cu adidașii de sală, că rămăsesem încălțat cu adidașii de sală”, a explicat artistul.
„Nu vreți să știți ce am simțit în inimă și în creier în momentele alea”, a subliniat artistul, care a ajuns la medic pentru a vedea dacă și-a rupt genunchiul.