Conflictul dintre regele Charles și fratele său mai mic, Prințul Andrew, pare să fie departe de a se încheia. Acesta din urmă refuză să își părăsească casa în care a locuit mai bine de 20 de ani, în timp ce monarhul britanic insistă să elibereze proprietatea.
Acum, Prințul Andrew ar fi cerut o întâlnire cu suveranul Marii Britanii, după ce surse apropiate lui au susținut că „nu are de gând” să își abandoneze casa de la Royal Lodge pentru Prințul William și soția acestuia, Kate Middleton.
Deși regele Charles i-a cerut să se mute, Andrew ar intenționa să onoreze contractul de închiriere pe care l-a semnat în 2003 și refuză să își părăsească conacul în valoare de 30 milioane lire sterline. Acesta este determinat să își respecte restul contractului de închiriere făcut pe 75 de ani.
Un prieten de-al ducelui a declarat pentru Mail On Sunday că Andrew se simte dezamăgit și „refuză să plece” de pe proprietate, despre care se crede că se dorește să ajungă în posesia Prinților de Wales și copiilor lor.
„Este atât de fragil”, a spus prietenul respectiv.
„Refuză să vadă pe cineva. Aceasta a fost casa familiei lui în ultimii 20 de ani. Este logic să îl dai afară?”, a continuat acesta.
„Este îngrijorat că acum că încoronarea s-a terminat, cuțitele sunt scoase. Este îngrijorat că familia regală ar putea chiar să oprească utilitățile pentru a-l scoate de acolo. Dar avem de-a face cu ființe umane, nu cu imobiliare”, a precizat prietenul ducelui de York.