Cel de-al treilea sezon al show-ului Asia Express a luat sfârșit. După 12 săptămâni petrecute în Filipine și Taiwan, echipa formată din Răzvan Fodor și Sorin Bontea a reușit să câștige marea finală.
Cei doi au trecut prin bune și prin rele împreună, au făcut eforturi imense pentru a câștiga și au reușit să cucerească publicul cu atitudinea lor pozitivă și cu entuziamul lor nestăvilit.
Între cei doi învingători s-a legat o prietenie adăvărată și sinceră, o prietenie pe viață. "Am câștigat un prieten pe viață, baiatul meu, Răzvan Fodor. Nu există om mai potrivit alături de care să fi plecat în această aventură", a mărturisit Bontea.
Atuul lor a fost atitudinea de învingători: "În viața trebuie să știi să te bucuri de tot ceea ce trăiești, de orice experiență nouă. Îți va fi mai ușor dacă recunoști față de tine că sunt lucruri pe care nu poți să le faci."
Experiența Asia Express i-a schimbat viața lui chef Bontea: "E foarte adevărat ce se spune. Asia Express nu e doar o emisiune la tv. Asia Express a fost într-adevăr un Drum al Comorilor pentru că a fost un drum către noi înșine. "