Prințul Harry obișnuielte să își șină viața privată și, în special pe cei doi copii ai săi, departe de luminile reflectoarelor. Astfel că, susținătorii Ducilor de Sussex sunt în extaz de fiecare dată când aceștia dau detalii despre Archie și Lilibet.
Prezent în fiecare an la Jocurile Invictus ce se desfășoară în Germania, mezinul Regelui Charles a dezvăluit la ediția din 2022, câteva detalii despre fiul său, dar și ce sfat obișnuiește să îi dea micului Prinț.
Prințul Harry, în vârstă de 38 de ani, a vorbit despre aspirațiile în carieră ale Prințului Archie, dar și despre sfaturile pe care i le dă fiului său, în discursul său de deschidere la Jocurile Invictus de la Haga 2022, care a reapărut în noua seria limitată Heart of Invictus, lansată miercuri.
Serialul Netflix urmărește concurenții din șase țări care se antrenează pentru cel de-al cincilea ciclu al competiției internaționale de sport adaptiv pentru militari și veterani, desfășurată în Țările de Jos după doi ani de întârzieri cauzate de pandemie.
După o prezentare călduroasă și un sărut din partea soției sale, Meghan Markle, Prințul Harry a subliniat „umilința fără margini, compasiunea și prietenia” ale Jocurilor Invictus evidențiind în special echipa Țărilor de Jos și echipa ucraineană.
„Când vorbesc cu fiul meu Archie despre ceea ce vrea să fie atunci când va crește, în unele zile este astronaut, în alte zile este pilot – un pilot de elicopter, evident, sau Kwazii din Octonauts”, a afirmat Prințul Harry, potrivit People.
„Dar ceea ce îi reamintesc este că, indiferent ce vrei să fii când vei fi mare, caracterul tău contează cel mai mult și nimic nu ne-ar face pe mama lui și pe mine mai mândri decât să-l vedem având caracterul a ceea ce vedem în fața noastră astăzi”, a mai spus Harry.
Ducele de Sussex a adăugat că cei implicați în Jocurile Invictus au „depășit provocări imense” și, prin urmare, „vindecă și învață lumea pe măsură ce îanintează în viață”.
Prințul Harry obișnuielte să își șină viața privată și, în special pe cei doi copii ai săi, departe de luminile reflectoarelor. Astfel că, susținătorii Ducilor de Sussex sunt în extaz de fiecare dată când aceștia dau detalii despre Archie și Lilibet.