Nadine s-au mutat de aproape un an și jumătate în Franța, unde viața sa s-a schimbat radical. Acolo, ea urmează cursurile unei facultăți și nu duce deloc dorul României.
După ce a promovat examenul de Bacalauret la vârsta de 44 ani, Nadine s-a mutat în Franța împreună cu fiul ei, Noah, și soțul ei, Dragoș Apostolescu.
„Dor? Nu există așa ceva când am proiectele mele. Am învățat să-mi prioritizez problemele și ca atare nici nu mă gândesc la așa ceva. Acum gândul îmi stă doar la școală. În vară au venit la noi câțiva prieteni foarte buni din România și am depănat multe amintiri comune. Au venit cu cățel și cu purcel, cum se spune. Dar după ce au plecat m-am întors la viața de zi cu zi. Și ăsta a fost tot dorul!”, a declarat Nadine.
Deși locuiește în Franța, ea urmează cursurile unei facultăți din Statele Unite. O ajută foarte mult și faptul că aceste cursuri se țin online. De asemenea, ea s-a mai înscris la un curs de economie, la o facultate din Londra.
„Am tras tare anul acesta și am făcut două semestre de psihologie fără vacanță de vară. De ce? Fiindca m-am înscris și la un curs de economie, organizat de o altă facultate, una de la Londra, față de cea din America, unde urmez online cursurile de psihologie. Abia din ianuarie revin la psihologie, căci până atunci mă specializez în economie, pe vremurile astea”, a explicat Nadine.
Video recomandat: