Stephan Pelger a încetat din viață pe 8 iunie și a lăsat-o în urmă pe mama sa, cea care l-a adoptat pe când avea doar un an. Femeia a venit din Germania la București, unde a avut loc ceremonia de comemorare a regretatului designer. Aici, aceasta a făcut câteva declarații uluitoare.
Pelger se lupta de mai mulți ani cu depresia, iar cea care l-a crescut și i-a fost mereu alături știa de greutățile prin care trecea acesta.
Trupul neînsuflețit al lui Stephan Pelger a fost incinerat, la dorința mamei sale. Urna cu cenușa regretatului desinger se va întoarce în Germania și va fi înmormântată alături de tatăl său.
În timpul slujbei de comemorare, mama lui Pelger a ținut un scurt discurs despre fiul ei.
„Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea. Fiindcă m-am rugat să-l ia, să-i curme suferința. A suferit mult, fiindcă a fost singur, în sensul că nu a mai avut un frate. Apoi, sâmbătă seara era singur, duminică la fel. A avut prieteni, dar nu un suflet-pereche”, a afirmat mama lui Stephan Pelger, citată de Playtech.
De asemenea, înainte de începerea ceremoniei, femeia a mărturisit că încă nu realizează că fiul ei nu mai este pe lumea aceasta.
„Din păcate, boala acesta este mai puternică decât orice susținerea sau iubirea pe care o pot da cei din jur. Nu spunea nimic care să ducă la acest deznodământ”, a declarat actrița Ileana Badiu.