Regina consoartă s-a afișat extrem de afectată de la aflarea veștii că mama Regelui Charles a trecut în neființă, după o domnie de 70 de ani.
Fosta ducesă de Cornwell a părut îngândurată și abătută în toate momentele în care l-a însoțit pe Charles pentru formalitățile necesare după moartea Reginei Elisabeta.
Să fie oare depășită de noul rol primit ca Regină consoartă a Regatului Unit sau doar copleșită de încărcătura emoțională care a pus stăpțnire pe Regatul Unit în perioada aceasta?
Există și voci care spun că regina consoartă nu ar fi mulțumită de atitudinea pe care Charles o are de când a ajuns pe tron. Un moment care ne poate duce cu gândul la o asemenea presupunere este surprins într-o altă filmare. În clipul de mai jos, Regele Charles pare să aibă un comportament care o deranjează pe Camilla când, în timp ce se pregăteau să plece spre Parlament. Regele a apucat-o de braț pe soția lui pentru ca ea să încheie conversația pe care o avea cu un angajat al Casei Regale și să urce mai repede în automobilul regal.