Brad Pitt este o persoană mult mai bună decât pot crede unii. Actorul în vârstă de 59 de ani a dovedit ce suflet mare are în momentul în care a făcut un gest incredibil pentru un bătrân de 105 ani.
Pitt și-a cumpărat casa de la Cassandra Peterson în anul 1994. Acum, actrița a povestit cum celebrul star de la Hollywood a devenit, fără voia lui, proprietar. Proprietatea lui Brad Pitt din Los Angeles a găzduit un rezident ceva mai mult timp decât a anticipat actorul.
Câștigătorul Oscarului a cumpărat proprietatea de 7.700 metri pătrați în anul 1994, pentru suma de 1.7 milioane dolari de la Cassandra Peterson, și a păstrat-o timp de aproape 30 de ani, înainte de a se despărți de ea în luna martie a acestui an. Actorul a reușit să își vândă casa pentru suma de 40 milioane dolari.
Într-un interviu acordat People, Peterson a povestit cum și-a vândut proprietatea către Brad Pitt și a devenit vecina lui timp de mai mulți ani. De asemenea, ea a precizat că starul a ajuns să aibă un chiriaș neașteptat pe proprietate.
Una dintre aceste proprietăți achiziționate de Pitt i-a aparținut unui bărbat în vârstă de 90 de ani, așa că vedeta a făcut o înțelegere prin care i-a permis acestuia să rămână în casa sa.
„A fost foarte, foarte drăguț cu soțul. Soția lui a murit, iar soțul, John, locuia acolo. Știu că Brad i-a permis să locuiască acolo fără să plătească nimic, până când a murit”, a dezvăluit Cassandra Peterson.
Doar că înțelegerea a durat un pic mai mult decât s-ar fi așteptat cineva.
„A fost cam amuzant pentru că John a trăit până la 105 ani”, a subliniat actrița.
Peterson a glumit că John „a continuat să trăiască pentru totdeauna”, adăugând: „Îmi imaginez că Brad s-a gândit, bine, știi, poate trăi acolo până moare, ceea ce s-ar putea întâmpla în orice moment”.
Cassandra, care a devenit vecina lui Brad Pitt, după ce și-a cumpărat o casă alături de proprietatea pe care i-a vândut-o actorului, l-a descris pe acesta ca fiind „întotdeauna amabil și dulce”.
Casa, care a fost vândută luna trecută, este locul în care Brad Pitt și fosta lui soție, Angelina Jolie, și-au crescut cei șase copii: Maddox (21 ani), Pax (19 ani), Zahara (18 ani), Shiloh (16 ani) și gemenii Knox și Vivienne (14 ani). Cei doi s-au despărțit în anul 2016.
După ce și-a vândut proprietatea, Brad Pitt și-a achiziționat o nouă casă în Los Feliz pentru suma de 5.5 milioane dolari.
Noua locuința a actorului este o vilă superbă, cu piscină exterioară, cu 3 dormitoare și două băi, ce a fost construită în anul 1960.
Brad Pitt este o persoană mult mai bună decât pot crede unii. Actorul în vârstă de 59 de ani a dovedit ce suflet mare are în momentul în care a făcut un gest incredibil pentru un bătrân de 105 ani.