Arnold Schwarzenegger, la un pas de moarte din cauza unei erori medicale: „Au perforat peretele inimii!”

.

Arnold Schwarzenegger (76 de ani) și-a amintit de un moment înspăimântător care l-a șocat, în timpul unei intervenții chirurgicale pe cord deschis.

Într-un videoclip postat pe YouTube la sfârșitul, actorul și fostul guvernator al Californiei a spus că s-a trezit când medicii i-au spus că operația sa, care trebuia să fie neinvazivă, s-a transformat într-o procedură mult mai complicată.

„A fost înspăimântător!”

„Am făcut o greșeală”, i-au spus medicii lui Schwarzenegger, avertizându-l că în urma procedurii a avut loc o hemoragie puternică. Așa că doctorii săi au trebuit să  îl “deschidă foarte repede” pentru a-i salva viața.

„Mi-au spus că nu au planificat deloc acest lucru. Mi-au spus că au făcut o greşeală. Și au perforat peretele inimii şi că au trebuit să mă deschidă rapid pentru a-mi salva viaţa. A fost înspăimântător!” – a explicat el în clip, citat de CNN.

Schwarzenegger a spus că urma să înceapă filmările „Terminator: Dark Fate” din 2019, a șasea ediție a francizei „Terminator”, la câteva luni după operație. Așa că scopul său era să se repună cât mai repede pe picioare pentru a se putea apuca de treabă.

„Mi-au spus că nu au planificat deloc acest lucru!”

Citeşte şi: Arnold Schwarzenegger le cere iertare femeilor care l-au acuzat de hărţuire sexuală

Citeşte și: Fiul pe care Arnold Schwarzenegger îl are cu menajera e pe val la Hollywood. Ce relație au cei doi astăzi

Citeşte şi: Arnold Schwarzenegger nu vrea să audă de iubita celebră a fiului său

Citeşte şi: Cum arată acum fetița lui Arnold Schwarzenegger din filmul „Commando”

„Eram în mijlocul unui dezastru”, a spus el.

Ieșirea din spital însemna că trebuia să se ridice din pat și să înceapă să meargă, a argumentat Schwarzenegger. A fost o sarcină pentru care și-a chemat prietenii, spunând că i-a sunat și le-a cerut să vină să-l ajute să se poată deplasa din nou.

„Asta este ceea ce făceam în fiecare zi”, a spus el. Apoi a adăugat că, în ciuda faptului că „se clătina pe holuri”, medicii i-au spus că trebuie să-și exerseze plămânii, să-i întărească, pentru că dacă face pneumonie, ar putea muri.

Schwarzenegger și-a revenit complet după intervenție și a acordat credit „atitudinii sale pozitive” și „întregului sistem de sprijin” pentru că l-au ajutat să ajungă acolo.

„Când am început să filmez „Terminator 6”, eram din nou împreună”, a spus el zâmbind în videoclip.

Schwarzenegger, care avea o malformație cardiacă congenitală, a fost supus intervențiilor chirurgicale pe inimă de trei ori.

În 2018, a trecut printr-o operație pe cord deschis pentru a înlocui o valvă pulmonară care fusese inițial montată în 1997. De asemenea, a suferit o intervenție chirurgicală pe inimă în 2020 pentru a înlocui o valvă aortică.

Arnold Schwarzenegger are cinci copii. Patru dintre aceștia sunt cu femeia care îi este soție de peste 35 de ani, jurnalista Maria Shriver, în vârstă de 67 de ani. Cel de-al cincilea copil, un băiat pe nume Joseph Baena, s-a născut în urma unei aventuri cu menajera sa pe care îndrăgitul actor a avut-o în urmă cu 25 de ani.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton