Andreea Esca (48 de ani) și Alexandre Eram (50 de ani) au împreună doi copii, o fiică și un fiu, Alexia (21 de ani) și Aris (18 ani). Într-un interviu pentru emisiunea La Măruță, Andreea Esca a vorbit despre emoțiile pe care le-a avut în momentul în care Aris a plecat la facultate în Barcelona, Spania.
„Sunt foarte mândră de Aris că a făcut o alegere bună. Cred că această facultate și locul unde este i se potrivesc și sunt foarte fericită că s-a acomodat bine, că îl simt că e mulțumit și fericit. Îmi pare bine că este și cu destul de mulți colegi din liceul, ceea ce înseamnă că nu va fi singur pe acolo. E important, pentru un tânăr la vârsta asta, pentru prima dată plecat singur într-o altă țară, să aibă prieteni alături de el”, a declarat Andreea Esca.
„Am stat câteva zile cu el. I-am luat și aspirator, fier de călcat și alte lucruri de acest gen, un covor, plapumă, pernă, lenjerie pentru pat, așa, din-astea de care ai nevoie într-o casă. Locuiește într-un apartament cu un coleg și împart toate aceste lucruri”, a mai spus.

„A fost mai greu decât am crezut. Nu acum când l-am dus, prima dată când a plecat, pentru că el a plecat înainte și mi-am dat seama că wow, e un pas important în viața de familie”, a continuat.
„Am crezut că va fi mai ușor momentul pentru că deja aveam antrenament, dar a fost mai greu. Poate pentru că îmi dădeam seama că într-adevăr nu mai e niciun copil în casă. Poate pentru că mi s-a părut întotdeauna că Aris, ca orice băiat, e mai neajutorat, cumva. Alexia eram sigură că o să se descurce fără probleme. Sau nu știu de ce, poate toate astea la un loc. Acum, văzându-l cât de bine s-a acomodat și cât de fericit și mulțumit este, sunt și eu bine”, a adăugat.
„Eu i-am spus că ar trebui să meargă (n.red. - în străinătate) pentru că mă gândeam că e mult mai bine pentru el să fie în altă parte, să se obișnuiască, să fie singur și independent. E mult mai ușor să faci asta în altă țară decât în același loc cu părinții. Mai ales că, în cazul nostru, nu se punea problema de a merge într-un alt oraș și-atunci cred că e benefic. (...) Nu m-am așteptat ca el să se acomodeze atât de ușor”, a încheiat prezentatoarea TV.