Andreea Antonescu este fericită că prietenia ei cu Andreea Bălan a ajuns la un nou nivel, după participarea la America Express.
Artista a povestit despre cel mai emoționant moment de la America Express, când concurenții au fost nevoiți să le scrie scrisori partenerilor lor de echipă.
Andreea Antonescu și Andreea Bălan au format una dintre cele mai îndrăgite echipe de la America Express. La un moment dat, echipele au fost despărțite, iar seara, concurenții au fost nevoiți să le scrise câte o scrisoare partenerilor lor, cu care au venit în emisiune.
Timpul petrecut împreună în competiție le-a ajutat pe Andreea Bălan și Andreea Antonescu să își întărească prietenia.
„Ne-am emoționat, noi am plâns în momentul în care am auzit cuvintele Andreei și ea a început să plângă. La mine, nici nu pot să zic că au fost niște cuvinte. Ne-am dat drumul la suflet. I le-am mai spus ei. Era și o altă situație, venisem după o perioadă grea, nu am mai petrecut atât de mult timp împreună de peste 20 de ani”, a afirmat Andreea Antonescu în emisiunea Xtra Night Show.
„În momentul în care am auzit cuvintele pe care ni le-am dat una alteia, practic ăla a fost. A fost un moment emoționant. Eram conștientă că după o perioadă atât de lungă, am ajuns iar împreună, să stăm atât de mult timp, poate chiar mai mult decât în perioada Andre. Deși am reunit trupa, eram fiecare cu ale ei”, a explicat artista.
În momentul în care a plecat în competiție, Andreea Antonescu nu știa că este însărcinată. A trecut prin probe dificile, în care a trebuit să care greutăți, a alergat, a mâncat tot felul de mâncăruri ciudate, printre care și creier și ochi de vită, fără să știe că în acele clipe în pântecul ei se afla un bebeluș.
Totuși, artista a mărturisit că, dacă pe parcursul competiției ar fi aflat că este însărcinată, ea tot ar fi continuat pe Drumul Aurului.