Spectaculoasă din cap până în picioare, contesa online-ului Ana Morodan apare pe coperta de aprilie a revistei Unica - prima copertă de revistă cu elemente de realitate augmentată (AR).
Unde pășește, Ana Morodan o face ca și cum locul acela îi aparține. Iubește să aibă tabieturi, ritualuri și obsesii, asemeni unei bătrâne. Ziua Anei începe cu o cafea tare și păr pe moațe - „așa se întâmplă când vrei să fii Marilynă, da’ nu ești nici blondă naturelă și nici cârlionțată nu te-ai născut”, mi-a explicat ea.
Îi continuă cu un vârtej de ședințe, întâlniri, proiecte, ședințe foto, filmări, brainstorming-uri, revelații, anxietăți fel de fel, isterii, drame, întâlniri cu psihologi și cu cititori în stele și tarot. Conceptele de plictiseală și liniște, dacă le-a cunoscut vreodată, acum îi sunt pe deplin străine.
În vârtejul acesta, Ana a luat o pauză, s-a lăsat îmbrăcată în cele mai somptuoase rochii de la Bitolia Gallery pentru pictorialul nostru exclusiv și ne-a povestit despre copilărie, carieră, despărțirea de omul cu care a petrecut împreună opt ani de viață și cea mai recentă ipostază în care a fost pusă la televizor, aceea de jurat la emisiunea Masked Singer Romania.