Alina Sorescu (35 de ani) și Alexandru Ciucu (46 de ani) divorțează după un mariaj de 12 ani.
Cei doi au împreună două fete, Carolina, în vârstă de 8 ani și Ana Raisa, în vârstă de 6 ani.
cest obstacol din viața ei pentru că vrea să-și protejeze fetițele și să le crească într-un mod cât mai armonios.
“Dragii mei, nu voiam să comentez pentru că, așa cum știți cu toții, am fost încă de copil un om discret, cu un parcurs serios și m-am ținut departe de scandaluri. Având în vedere că au apărut informații eronate în presă, este nevoie să fac o precizare. La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el până la soluționarea în instanță a procesului. Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca și până acum. Le mulțumesc părinților mei care sunt alături de mine și tuturor celor care în aceste zile mi-au trimis mesaje de încurajare” – a transmis cântăreața, pe pagina ei de Facebook.
Pentru Alexandru Ciucu, situația cu divorțul este puțin diferită, pentru că el a mai trecut prin așa ceva în urmă cu mai mulți ani. În 2004, cu patru ani înainte de a-și lega destinul de cel al Alinei, creatorul de modă s-a căsătorit cu o femeie, pe nume Ana Cristina, pe care o cunoscuse de o lună. Despre prima căsnicie, a vorbit târziu, când Alina Sorescu îi era deja soție.
“Prima mea căsătorie a fost un impuls de moment, un teribilism al vârstei, fară pretenția de a fi fost un pas gândit și pus la cale cu seriozitate. Ne cunoșteam de o luna când ne-am hotărât să o luam pe acest drum pentru care încă nu eram pregătiți” - a declarat designerul, pentru Revista Tango, acum câțiva ani.