Al Pacino (83 ani) și iubita sa, Noor Alfallah (29 ani) s-au despărțit la câteva luni de la venirea pe lume a fiului lor, Roman. Tânăra a depus actele pentru custodia băiatului în vârstă de 3 luni, la un tribunal din Los Angeles.
Noor a solicitat custodie totală asupra copilului, precizând că își dorește ca actorul să aibă un program de vizită „rezonabil”.
Al Pacino și Noor și-au început relația în aprilie 2022, iar fiul lor a venit pe lume pe 6 iunie 2023, la un spital din Los Angeles. Celebrul actor mai are trei copii cu alte două femei: gemenii Olivia și Anton James de 22 ani, cu Beverly D'Angelo, și Julie, de 33 ani, cu Jan Tarrant.
Potrivit Daily Mail, Alfallah a spus judecătorilor că este dispusă să împartă custodia cu Pacino, ceea ce ar ănsemna că starul ar avea un cuvânt de spus în ceea ce privește educația, religia și îngrijirile medicale al copilului.
Printre documentele depuse la tribunal, Noor a adăugat și unul intitulat „declarație voluntară a filiației”, pe care cei doi au semnat-o la câteva zile de la nașterea lui Roman. Documentul certifică paternitatea copilului lui Pacino. Alfallah a spus, în documentele juridice, că a conceput copilul în California, după ce a avut relații sexuale cu actorul.
De asemenea, femeia solicită ca Al Pacino să plătească onorariul avocatului său și alte costuri legate de acest caz.
O sumă precisă pentru îngrijirea copilului nu a fost menționată în dosar. Însă, potrivit The Blast, „instanța poate emite ordine pentru întreținerea copiilor și poate emite o atribuire a veniturilor fără o notificare ulterioară fiecărei părți”.
Al Pacino (83 ani) și iubita sa, Noor Alfallah (29 ani) s-au despărțit la câteva luni de la venirea pe lume a fiului lor, Roman. Tânăra a depus actele pentru custodia băiatului în vârstă de 3 luni, la un tribunal din Los Angeles.