Adriana Bahmuțeanu s-a căsătorit cu George Restivan într-o mânăstire din Ucraina.
Cei doi au ales să își lege destinele în secret și doar în prezența câtorva persoane apropiate. Adriana și George au în plan și o nuntă cu fast, dar așteaptă momentul în care își vor putea strânge toți prietenii.
Ca și ținute de cununie, au optat pentru costume populare.
Vedeta, care are în plan și o petrecere pentru prieteni, l-a avut aproape în aceste momente și pe teologul Valentin Guia. “Am dorit în primul rând ca Dumnezeu să binecuvânteze legătură noastră și să nu trăim ca păgânii, în păcat!
De petreceri și cumetrii avem toată viață timp să ne ocupăm! Le mulțumim nânașilor noștri de ispravă, bucovinenii Mitruca și Liliana Grămadă, care ne-au însoțit pe acest drum plin de peripeții într-un spațiu de război, despre care vom povești cu altă ocazie!"
Adriana Bahmuțeanu și iubitul ei, George, s-au logodit miercuri, 27 iulie 2022, după nici două luni de relație. Logodna a avut loc într-o biserică din București. Prezentatoarea TV s-a despărțit de artistul grec Nikos Papadopoulos în iunie 2021, după mai mulți ani de relație. „În mai puțin de două luni ne-am logodit. A fost o slujbă de binecuvântare și mă bucur că am avut copiii lângă noi, toți cei trei copii. Asta a fost cel mai frumos”, declara Adriana Bahmuțeanu la „Xtra Night Show”.