Actrița Melody Thomas Scott, cea care a interpretat-o timp de patru decenii pe celebra Nikki Newman, din serialul “Tânăr și neliniștit” a făcut o serie de dezvăluiri dureroase despre copilăria sa.
După ce și-a ținut drama secretă timp de zeci de ani, Melody Thomas Scott, și-a deschis în cele din urmă sufletul și a vorbit despre abuzurile pe care le-a îndurat în copilărie.
„Sunt sigură că mulți oameni vor fi șocați să afle că am un asemenea trecut. M-au văzut în sufrageria lor în fiecare zi, 41 de ani la rând și ei cred că sunt personajul pe care îl interpretam, Nikki Newman și că viața mea este perfectă. Dar vor fi șocați când vor afla că prin ce am trecut eu poat etrece oricine” – a declarat actrița, în vârstă de 67 de ani, pentru publicația People.
În cartea autobiografică a actriței, “Always Young & Restless: My Life On and Off America’s #1 Daytime Drama”, ea detaliază ani întregi de agresiuni sexuale din partea profesorului de actorie, orori despre care bunica ei știa, dar nu dorea să intervină pentru a o salva.
„Chiar și acum, când cred că m-am vindecat, când cred că am trecut peste asta, nu pot uita…”, spune ea.
Actrița a povestit că la vârsta de 4 ani a câștigat un loc în presigioasa școală de actorie Hollywood’s Children Theatre, care a fost fondat și era condus de un bărbat în vârstă pe nume Cosmo Morgan.
Pentru a avea apariții frecvente în fața publicului, copiilor li se cerea să aibă cursuri săptămânale private în apartamentul lui Morgan, spune ea. Vedeta povestește că ajunsese să fie forțată să stea în poala profesorului și să fie molestată de acesta. În tot acest timp, bunia actriței se afla în cameră cu ei, dar nu intervenea să o salveze pe fată.
„Îmi amintesc când a fost prima dată. Aveam 4 ani și nu realizam că nu era în regulă ce mi se întâmpla. Ea stătea, probabil, la doi metri distanță de noi și mă uitam la ea. Sunt sigură că vedea disperarea din ochii mei și toate întrebările pe care i le puneam din priviri - ‘Vezi asta? Nu ai de gând să oprești asta?’ Dar nu a oprit nimic niciodată”, a relatat ea, pentru Page Six.
Actrița este de părere că bunica ei era bolnavă mintal. „Dacă ar mai fi trăit astăzi și ar fi fost diagnosticată, sunt destul de sigură că am fi vorbit despre personalitate multiplă și multe alte tulburări. Era mult prea ambițioasă și credea naiv că trebuie să facem orice, absolut orice pentru ajunge mai departe în industrie. Așa că i se părea în regulă, evident (n.r. – abuzul ei din copilărie).”
Actrița Melody Thomas Scott, Nikki Newman din “Tânăr și neliniștit”, abuzată în copilărie sub ochii propriei bunici. "Aveam 4 ani. Nu pot uita!"
Actrița Melody Thomas Scott, cea care a interpretat-o timp de patru decenii pe celebra Nikki Newman, din serialul “Tânăr și neliniștit” a făcut o serie de dezvăluiri dureroase despre copilăria sa.