Actrița Gillian Anderson, în vârstă de 52 de ani, care s-a remarcat în filme precum „X-Files”, „Sex Educaion” sau „The Crown”, le-a transmis fanilor săi într-o sesiune de Q&A, întrebări și răspunsuri, pe Instagram, faptul că a decis să nu mai poarte sutien.
„Sunt atât de leneșă și nu mai port sutien. Îmi pare rău. Nu-mi pasă dacă sânii îmi ajung la buric, nu mai port sutien”, i-a răspuns ea unui fan curios să afle ce ținute purta actrița în casă în perioada de carantină.
Actrița a mărturisit și care a fost principalul motiv pentru care a luat decizia să renunțe la acest articol vestimentar: „Sutienul este al naiba de incomod”, a mai spus ea.
Comentariul lui Gillian Anderson, interpreta personajului Dana Scully, partenera agentului FBI Fox Mulder, în serialul de televiziune Dosarele X, a fost lăudat și preluat de un număr mare de fani, iar multe dintre postări au devenit virale în mediul online.