Laura Vicol atacă Recorder după ancheta despre sistemul judiciar românesc: „Vreau să explic cui are urechi să audă și dorește să analizeze pertinent și obiectiv două situații halucinante”

.

Laura Vicol atacă Recorder după ancheta publicației despre lacunele din sistemul judiciar românesc. Fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, care a fost demisă din funcție după o anchetă Recorder – Schema Nordis – , acuză publicația că prezintă „narațiuni toxice”.

Laura Vicol atacă Recorder după ancheta despre sistemul judiciar românesc

Laura Vicol acuză Recorder că a folosit „unghiuri selectate, emoție împinsă până la limită și concluzii prestabilite” pentru a știrbi încrederea românilor în sistemul judiciar, în ancheta Justiția Capturată. În prezent, Vicol este cercetată pentru delapidare, evaziune fiscală și înșelăciune în dosarul Nordis, ajuns în atenția autorităților datorită unei alte anchete Recorder, Schema Nordis.

„Vreau să explic cui are urechi să audă și dorește să analizeze pertinent și obiectiv două situații halucinante care se repetă și care arată, încă o dată, modul în care o parte a presei construiește narațiuni toxice, fără responsabilitate și fără respect pentru adevăr”, a scris Laura Vicol în mediul online.

În continuarea postării, Vicol susține că Recorder a lansat un „reportaj construit pe jumătăți de adevăr și pe emoție negativă” cu scopul de a „stârni furie” la adresa ei și la adresa Nordis. „Ținta principală? Începerea demolării unui candidat la prezidențiale și excluderea mea din Comisia Juridică, sucisem deja gâtul multor vipere”, a mai scris.

Laura Vicol susține că efectul documentarului Schema Nordis a generat „atacuri, amenințări și judecăți publice înaintea oricărei clarificări” la adresa ei. „Ei au dat verdictul, românii au fost împinși spre o singură concluzie, iar eu am fost, pentru ei, doar ținta convenabilă într-o poveste pe care și-au dorit să o controleze”, a completat.

Citește și: Laura Vicol, tatuaj controversat, în timp ce este cercetată în dosarul Nordis. Val de reacții în mediul online: „Are tupeu”

„Un nou material construit pe aceeași rețetă — cu unghiuri selectate, cu emoție împinsă până la limită, cu concluzii prestabilite”

Ulterior, Vicol a atacat Recorder pentru cea mai recentă anchetă, Justiție Capturată, care prezintă lacunele din sistemul judiciar românesc.

„A doua situație s-a întâmplat aseară. Recorder lovește din nou, de data asta într-o zonă care ar trebui să fie protejată de orice manipulare: Justiția. Un nou material construit pe aceeași rețetă — cu unghiuri selectate, cu emoție împinsă până la limită, cu concluzii prestabilite.

Dar știți ce este cu adevărat uluitor? Judecătorii intervievați. Judecători care vorbesc despre sistem, despre colegi, despre situații pe care le prezintă ca adevăr absolut, dar… fără să spună cine sunt cu adevărat ei înșiși. O să spun eu diseară în live-ul de pe TikTok.

Când astfel de practici sunt îndreptate împotriva Justiției, nu mai este vorba doar de o persoană sau de o companie. Este vorba de încrederea publicului într-o putere a statului. Iar această încredere, odată distrusă, nu se reconstruiește cu un nou reportaj. Eu nu cer să mă apere nimeni. M-am apărat mereu singură. Dar nu pot să tac când văd același mecanism care m-a lovit pe mine fiind folosit acum pentru a lovi Justiția.

De aceea întreb direct, fără ocolișuri: Cui folosește această demolare sistematică? Cui servește această campanie de decredibilizare, făcută cu aceeași rețetă cu care au încercat să mă pună la zid? Nu Justiției. Nu oamenilor cinstiți care își fac meseria. Nu celor care cred în stat, în lege, în adevăr. Dar poate că exact asta este miza. Și dacă asta e direcția în care vor să împingă România, manipulată, divizată și fără încredere în propriul stat, atunci am un singur răspuns: NU cu mine, nu fără să expun fiecare atac făcut din întuneric. Rămân!”, a încheiat Laura Vicol.

Citește și: Incredibil ce a cerut Laura Vicol cât se afla în arest preventiv. Mărturisirea l-a șocat pe Bursucu’: „Tu ești sănătoasă la cap?”

Laura Vicol a petrecut 10 zile în arest la începutul anului 2025

La începutul anului, Laura Vicol a petrecut 10 zile în spatele gratiilor, după ce a fost reținută de DIICOT în dosarul Nordis.

Schema Nordis a fost demascată de către jurnaliștii de la Recorder, în octombrie 2024. Timp de mai mulți ani, persoanele implicate în acest grup cercetat de DIICOT au încasat bani pe apartamente pe care le-au vândut în mod ilegal către mai multe persoane diferite în același timp. Persoanele înșelate nu și-au primit niciodată imobilele, nici banii înapoi.

Laura Vicol și soțul ei, Vladimir Ciorbă, alături de alte persoane, sunt cercetați pentru delapidare, evaziune fiscală și înșelăciune, printre altele, în dosarul Nordis. Avocata susține că acuzațiile aduse ei, soțului ei și asociaților acestuia sunt „minciuni”.

Foto: Instagram/@deputatlauravicol

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton