8 tipuri de sex pe care orice femeie trebuie să le încerce, înainte să se mărite

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Viaţa în doi este frumoasă şi aproape orice visează la momentul în care va spune „da” în faţa altarului şi va deveni soţie. Dar nu trebuie niciodată să te grăbeşti – până nu eşti convinsă că trebuie să faci acest pas, mai ai de trecut prin câteva experienţe.

Sex cu un străin

Abia reuşeşti să îi pronunţi numele, dar din câte vă înţelegeţi, ştie cum să vorbească cu o femeie. A venit în vacanţă în oraşul tău şi întâmplător v-aţi găsit în acelaşi local, în acelaşi timp. El nu mai are mult de stat pe acolo, iar tu nu ai nimic de pierdut şi, dacă stai puţin să te gândeşti, de ce ai rata o astfel de şansă? Mai mult, secretul poate rămâne între voi – tu îl ţii pentru tine, iar el îl ia cu el înapoi acasă.

Sex cu un bărbat dotat

În medie, penisul unui bărbat nu este foarte mare şi ai nu ai multe şanse în viaţă să întâlneşti unul care a fost foarte bine – poate prea bine – înzestrat de Mama Natură. Dacă l-ai reperat, de ce să te mai întrebi cât înseamnă „prea mare” pentru tine? Nu mai sta pe gânduri şi dă-i întâlnire în pat, pe urmă vei avea şi ce să le povesteşti prietenelor tale.

Sex în care domini

Este o experienţă prin care poţi trece alături de iubitul tău, dar important este să faci şi asta. Stai deasupra, leagă-i mâinile, acoperă-i ochii şi faceţi orice vrei tu. Tu domini, tu iei deciziile, tu deţii controlul. În plus, poţi juca şi rolul unei dominatrix, dacă vrei să mergi un pas mai departe.

Sex cu un bărbat mai în vârstă

Sau mai tânăr. Scapă de prejudecăţi şi fă sex cu un bărbat în care diferenţa de vârstă dintre voi să fie de cel puţin 10 ani. Testează-i şi vezi diferenţele dintre generaţii: poate bărbatul mai mare ca tine va depune un efort să te cucerească, să fie romantic, să ofere exact ceea ce le place femeilor, în timp ce cel mai tânăr nu va cere decât mult, mult sex şi va avea doar de învăţat de la tine.
Citeşte mai multe pe pagina următoare!
Foto: Shutterstock

Sex cu o femeie

Nu trebuie să ajungeţi să faceţi sex, dar dacă nu ai trecut printr-o astfel de experienţă în adolescenţă, atunci când toţi experimentează şi încearcă lucruri noi, ar fi cazul s-o faci. Nu de alta, dar nu ai vrea să trăieşti cu acest regret pentru tot restul vieţii, nu-i aşa?

Sex anal

Ar trebui să ştii dacă îţi place sexul anal înainte să devii femeie căsătorită. Testează-l înainte să te măriţi, preferabil cu un bărbat foarte tandru, care ştie ce face şi în care poţi avea încredere – dar şi de care să nu fi legată, în cazul în care nu vei vrea să mai repeţi experienţa vreodată.
8 tipuri de sex pe care orice femeie trebuie să le încerce, înainte să se mărite

Sex prost

Trebuie să ştii să faci diferenţa între o partidă extraordinară şi una care nu prea te-a încântat.. şi cum poţi ştii cum a fost dacă nu ai avut parte de mai multe experienţe? Nu zic să faci sex cu un bărbat despre care ştii sigur că nu este bun la pat, ci să „testezi” un număr cu care tu te simţi confortabil.

Sex în trei

Nu multe persoane au ocazia să încerce sexul cu alte două persoane, dar poate fi distractiv, mai ales dacă nu există relaţii între cele trei persoane. Mai exact, nu face asta cu iubitul tău şi nici cu un alt cuplu, ci încearcă, pe cât posibil, să faci asta cu alte două persoane cu care nu ai o astfel de legătură.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton