Cele mai frumoase poezii româneşti de dragoste

Zodiacul Chinezesc. Ce zodie chinezească ești în funcție de anul nașterii

09.02.2010, 17:05. Actualizat 02.03.2021, 15:04

Le citeşti şi simţi cum îţi alină sufletul. Le „dăruieşti” şi oferi emoţie şi dragoste celor dragi. Sunt poezii frumoase de dragoste ale căror autori au iubit şi ei româneşte.
Te invit în cele ce urmează să descoperi cele mai frumoase 10 poezii de dragoste româneşti.

Iată 10 poezii de dragoste care vor merge la sufletul iubitului tău!

„În fericire”- George Bacovia

Sunt clipe când toate le am…
Tăcute, duioase psihoze-
Frumoase poveşti ca visuri de roze…
Momente când toate le am.
Iată, sunt clipe când toate le am…
Viaţa se duce-n şir de cuvinte-
Un cântec de mult… înainte…
Momente când toate le am…

Află cine a fost George Bacovia

„Romanţă fără ecou”- Ion Minulescu

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an…

Au pus accentul pe discreție, dar soacra Andreei Popescu nu s-a putut abține! Ce mesaj a publicat doamna Mihaela, după ce dansatoarea a anunțat divorțul de fiul ei, Rareș Cojoc

Recomandarea zilei

Îţi mulţumesc!…
Dar cum?… Ce s-a-ntâmplat?…
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?…
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?…

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti…
Să nu te mişti…
Şi dacă ne iubeşti –
O!… dacă ne iubeşti cu-adevărat –
Aşteaptă-ne la fel încă un an…
Un an măcar…
Atât…
Un singur an…

„Cine este Prima Doamnă? Mirabela Grădinaru? Dânsa nu este Prima Doamnă pentru că...” Iulia Albu, declarații controversate despre Mirabela Grădinaru. Ce a spus stilista despre partenera președintelui Nicușor Dan

Recomandarea zilei

Iubire, bibelou de porţelan!…

„Rondelul meu”- Alexandru Macedonski

Când am fost ura, am fost mare
Dar astăzi, cu desăvârşire
Sunt mare, căci mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt iertare.

Eşti mare când n-ai îndurare
Dar te ridici mai sus de fire
Când ţi-este inima iubire,
Când ţi-este sufletul iertare.

Ştiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viaţă trecem în neştire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriştea cât de mare,
Şi înălţarea e-n iertare.

„Ce bine că eşti”- Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrîşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

„Cântec în doi”- Lucian Blaga

Şi vine toamna iar’
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata să gustăm
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutăm
brânduşile ardorii
să înflorească iar’ în noi
şi-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne împresoară-n lume norii.
Ce gânduri are soarele cu noi-
nu ştim, dar suntem doi.

Cine a fost Lucian Blaga

„Tăcerea ta”- Octavian Goga

Mai ţii tu minte noaptea-ntâie,
O noapte umedă, albastră…
În pacea ei înfiorată
Vorbea numai tăcerea noastră…

De-atunci atâtea nopţi trecură,
Tot nopţi cu şoapte şi cuvinte…
Din câte-alături povestirăm
Nimic nu-mi mai aduc aminte…

Dar până-n clipa de pe urmă
Fermecătoare-o să-mi rămâie
Şi-o să-mi vorbească totdeuna
Tăcerea ta din noaptea-ntâie…

„Definiţia liniilor paralele”- Octavian Paler

Tu mergi lângă întrebările mele,
eu merg lângă liniştea ta.
Tu mergi lângă zorii dragostei mele,
eu merg lângă amurgul părului tău.

Rasfoieste si invata si cele mai frumoase poezii de iarna!

„Fuga în doi”- Mircea Dinescu

Este-n noi o spaimă care ne doboară
Bate vânt din lucruri, poate dinadins,
Sufletu-i o luntre spre odinioară.
Carnea dulce vâslă. Ochiul necuprins

Rupţi din soare-s mânjii,îi asteaptă hătul,
Gloria căruţii – glorie pe roţi.
Ochelari de piele mărginind ospăţul
Fără ca privirea să-nflorească-n părţi.

Noi vom umple caii gata de plecare
Adunaţi în plasa ierburilor vechi,
Steaua cea aleasă poate fi oricare-
În singurătate alergăm perechi.

Daca ți-au plăcut versurile, poți încerca și niște poezii de toamnă.

„Toamna cu luna anii ’60”- Mircea Cărtărescu

Toamna cu luna
când porţi peste pulover o niciodata căptuşită cu totdeauna
când ştii că ai mai iubit şi ai să mai iubeşti
printre taxiuri nefireşti.

Toamna cu luna
când cabinele de telefon scânteiază
când ştii că nimic nu durează
când până şi vitrinele graseiază
şi vocea le tremură, şi serviciile de porţelan se fac zob.

Toamna de sticlă
când magnetofoanele se fac zob
când mixerele de plastic pălesc
când aspiratorul asudă rece
când trusa de şurubelniţe hohoteşte
când maşina de spălat cu ochiul rotund
şi coniacul cu patru stele
se-ngălbenesc şi cad de pe ramura minţii mele
şi toamna de vermut se crede tânără uneori…

Noi n-o să mai ţinem unul la altul.
N-o să ne mai facă plăcere să ne vedem feţele, râsetul.
Noi n-o să ne căsătorim,
n-o să avem copii
şi n-o să îmbătrânim împreună.
Mi-e aşa de clar lucrul ăsta acum.
Iar vieţile noastre n-or să fie îndelungate
ci scurte, haotice.
Zi, noapte, zi, noapte, zi, noapte
august, decembrie, aprilie…

Toamna cu luna
aş vrea atât de tare să fim acum împreună
să privim vitrinele împreună
să numărăm taxiurile împreună
şi să ne ningă frunzele-ngălbenite.

Citeste si aceasta colectie de poezii pentru copii!

„Cuplu”- Ana Blandiana

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.

Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.

Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.

Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg…

Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.

Foto: Shutterstock

Citește și: Cele mai frumoase poezii de primavara

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro