Bărbaţii nu au orgasm întotdeauna

De Stela Moisescu pe

Una dintre problemele sexuale comune cu care se confruntă bărbaţii o reprezintă inabilitatea de a atinge orgasmul, precizează doctorul Irwin Goldstein. Deşi femeile sunt…
… în general cele care se plâng că nu au orgasm, află că un număr consistent de bărbaţi au aceeaşi problemă.

Cauzele sunt fizice sau psihologice, potrivit medicilor.

Doar un specialist îi poate indica cu precizie unui bărbat care este cauza, fie ea fizică sau psihică. Totuşi, doctorii Al Cooper şi Coralie Scherer precizează că majoritare sunt cauzele psihologice. Adesea un bărbat poate avea orgasm prin masturbare şi întâmpină dificultăţi numai în timpul sexului cu partenera de cuplu.

Situaţia îţi este familiară? Iubitul tău atinge cu greutate orgasmul în timp ce faceţi sex sau se dă bătut fără vreo finalitate. Totuşi, ţi-a mărturisit că prin masturbare reuşeşte să obţină o satisfacţie. Doctorii Cooper şi Scherer te sfătuiesc ce să faci în acest caz, căci, atunci când cauzele sunt doar psihologice, tu îl poţi ajuta să remedieze această problemă.

E important să înţelegi cum afectează psihicul unui bărbat plăcerea sa în pat.

Iubitul tău poate avea anumite griji legate de sexul cu tine, pe care nici măcar să nu le conştientizeze, dar care îi blochează declanşarea orgasmului. Printre anxietăţile care pot cauza inabilitatea de a avea orgasm se numără: frica de a nu o răni fizic pe parteneră, frica de a o lăsa însărcinată, frica de intimitate şi nu în ultimul rând frica de a nu da greş în pat, arată selfhelpmagazine.com.

Anxietatea legată de prestaţia sa în pat îl poate face să se concentreze exclusiv pe plăcerea ta, uitând complet de a sa.

Iată solutiile propuse de specialişti!

Cooper şi Scherer vă propun o strategie în cinci paşi care să îl ajute pe iubitul tău să aibă orgasm cu tine. Paşii îşi propun să construiască mai multă încredere în cuplu, să coboare nivelul anxietăţii şi să vă facă să vă relaxaţi în timpul sexului.

Pasul 1. Vorbiţi unul cu celălalt!

Este foarte important ca iubitul tău să recunoască verbal faţă de tine că întâmpină dificultăţi în atingerea orgasmului cu tine, dar singur nu. Cei doi specialişti consideră că o greşeală a multor cupluri este minimalizarea problemelor. Orgasmul nu reprezintă cel mai important aspect al vieţii voastre sexuale, dar absenţa lui nu trebuie ignorată, consideră Cooper şi Scherer.

Pasul 2. Fii prezentă atunci când el se masturbează!

După ce aţi discutat, la fel de important este şi să treceţi la fapte. Deşi poate părea ciudat la început, roagă-l pe iubitul tău să te lase să îl asişti cu prezenţa şi nimic mai mult atunci când se masturbează. Cheia este să aibă orgasm cu tine de faţă. Specialiştii consideră că acesta este pasul critic, care poate dura mai mult, dar dacă iubitul tău reuşeşte să atingă orgasmul cu tine de faţă, aţi trecut o barieră psihologică importantă.

Pasul 3. Atinge-l!

A reuşit să se obişnuiască cu prezenţa ta şi să îşi provoace orgasmul sub privirile tale? Atunci reţine tehnica pe care el o foloseşte şi roagă-l să te lase pe tine să îţi foloseşti mâinile de data aceasta. Cooper şi Scherer punctează că acesta este momentul în care iubitul tău trebuie să te lase pe tine să deţii controlul. Dacă îţi permite să fii tu dirijorul acţiunii şi are orgasm doar cu ajutorul atingerilor tale aţi mai doborât un obstacol. În acest stadiu este important ca iubitul tău să îţi spună cât mai detaliat cum îi place să fie atins.

Pasul 4. Apropie-l de zona intimă!

Cei doi specialişti spun că, odată ce aţi trecut cu brio peste al treilea pas, iubitul tău trebuie să ejaculeze din ce în ce mai aproape de zona ta intimă. O apropiere fizică la propriu este şi ea necesară. Roagă-l să ejaculeze din ce în ce mai aproape de intrarea în vagin, cum ar fi întâi pe sâni, mai apoi pe coapse sau pe abdomenul inferior.

Pasul 5. Îmbie-l să faceţi sex!

După ce se simte confortabil să ejaculeze tot mai aproape de zona ta intimă, cu ajutorul atingerilor tale, specialiştii te sfătuiesc să iei iniţiativa. Data viitoare când iubitul tău este aproape de orgasm pur şi simplu trage-l mai aproape de tine şi începe tu penetrarea. Având în vedere înfierbânţeala momentului, natura îşi va urma cursul, te asigură Cooper şi Scherer.

Cei doi mai precizează că, odată ce aţi dat start strategiei propuse de aceştia, nu este indicat ca iubitul tău să se mai masturbeze de unul singur, ci doar cu tine, urmând paşii. Astfel, strânge mai multă tensiune sexuală, care, în mod ironic, inhibă anxietăţile psihologice.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro