Lily James este cea mai nouă Cenușăreasă, în filmul Disney cu același nume, iar aparițiile ei publice sunt tot mai lăudate de criticii de modă. Vezi cum te poți îmbrăca precum actrița.
Dacă te-ai uitat la serialul „Downton Abbey”, o știi pe Lily James ca Lady Rose MacClare, dar a devenit populară în urma filmului „Cenușăreasa”, apărut luna aceasta. Pe lângă rochiile de prințesă pe care le poartă pe covorul roșu, actrița alege și haine potrivite pentru o ținută de zi. Ne-a atras atenția outfit-ul purtat la expoziția de de costume din „Cenușăreasa”, ce a avut loc la Londra.
Lily James a purtat o fustă simplă, albă, o cămașă în carouri și o pereche de pantofi negri. Am găsit pentru tine piese asemănătoare și accesibile, care te vor ajuta să îți compui o ținută perfectă pentru birou.