Cum îți faci unghiile de Revelion. Idei pentru manichiura de Revelion

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Miercuri, 29 decembrie 2021, 13:15

Ține cont deopotrivă de culorile hainelor pe care le porți la Revelion, dar și de inelele pe care le pui la petrecere ca să îți faci unghiile de Revelion cu cele mai potrivite culori și modele.

Îngrijește-ți mâinile să fie cât mai fine și catifelate, apoi alege cu grijă oja și modelele cele mai potrivite să îți faci unghiile de Revelion.

Fie că te duci la salon sau îți faci unghiile acasă, ține cont în primul rând de faptul că unghiile trebuie temeinic curățate, iar pielea bine îngrijită.

Ai grijă de pielea mâinilor

Înainte de a alese o manichiură specială de Revelion, ai grijă de mâinile tale. Cu o zi sau două înainte de petrecere, tratează pielea cu o cremă emolientă și hrănitoare. O piele fină și catifelată se potrivește mult mai bine cu unghiile elegant lăcuite.

Îngrijește cuticulele

Înmoaie bine cuticulele cu o cremă de gălbenele sau cu o soluție specială.

Apasă cuticulele delicat cu un bețișor de lemn, să fie cât mai fine la baza unghiilor.

Curăță bine spațiul de sub unghii cu o periuță fină și pastă de dinți. Unghiile tale vor fi mai albe.

Conturează unghiile

Taie unghiile cu un cleștișor după modelul dorit, fie de formă ovală, rotundă sau pătrată. Ține cont și de forma degetelor. Degetele lungi se termină frumos cu unghii ovale.

Degetele mai scurte arată bine cu unghii rotunjite sau pătrate.

Pilește unghiile într-un singur sens după ce le-ai tăiat, să nu apară fisuri la marginea lor.

Folosește lacul de bază pentru protecție

Când îți faci unghiile de Revelion, aplică mai întâi un strat de bază, un lac transparent, protector, care menține unghia curată și albă. Prin acest lac nu pot pătrunde la unghie pigmenții de culoare din ojă.

Cum îți faci unghiile de Revelion

Modele de unghii pentru Revelion

Ține cont de stilul și culorile hainelor pe care le vei purta la petrecere. În general, dacă porți haine cu multe paiete și bijuterii mari și strălucitoare pe degete, ar fi bine să folosești ojă de culoare închisă: negru, gri argintat, mov, grena, roșu închis, albastru-indigo.

Dacă porți o ținută în culori deschise și mai puțin strălucitoare, poți folosi lacuri de unghii metalizate, sidefate sau strălucitoare în culori mai deschise: roz, auriu, argintiu, nuanțe de lila sau crem.

O ținută foarte modernă și ieșită din tipare necesită unghii cu modele deosebite, cu mici aplicații strălucitoare și desene grafice inedite.

O ținută clasică necesită o manichiură elegantă, o manichiură french sau ojă mată fină.

De asemenea, rujul trebuie să fie în armonie cu stilul în care îți faci unghiile de Revelion. Un ruj sidefat trebuie ales împreună cu un lac de unghii sidefat. Un ruj mat necesită ojă mată.

Contează preferințele tale, dar trebuie să ții cont și de armonia întregii ținute. Nu poți purta o rochie simplă, dreaptă, elegantă, pantofi cu toc înalt, machiaj smokey eyes și unghii galbene.

Culorile cele mai îndrăgite pentru manichiura de Revelion

Evită culorile foarte deschise și aprinse precum portocaliu, galben sau verde praz.

Alege culori elegante sau nuanțe care se pot armoniza ușor cu ținutele stălucitoare de petrecere.

Cele mai populare culori de ojă pentru Revelion:

  • Nuanțele de roșu închis
  • Nuanțe de mov și purpuriu
  • Tonuri de gri argintat
  • Tonuri de roz sau crem auriu
  • Nuanțe de verde smarald sau albastru regal
  • Negru mat sau lucios
  • Grena, prună, vin roșu, rubiniu, fucsia

Manichiura pentru Revelion. Stiluri îndrăgite

Modele de unghii pentru Revelion

Când îți faci unghiile de Revelion trebuie să adaugi ceva special la manichiura ta, chiar dacă este una clasică și elegantă. Folosește accesoriile pentru unghii, foliile de transfer sau modele gata definite care pot fi fixate ușor pe unghii cu lac.

Chiar dacă îți faci unghiile acasă, poți folosi și singură mici detalii care pot scoate în evidență o manichiură specială de petrecere.

strasuri și folie de transfer

Aplică strasuri la baza sau la marginea liberă a unghiilor de la degetele inelare.

Folosește strasuri argintii, aurii, albastre sau chiar negre, în contrast cu nuanța lacului ales pentru a ieși în evidență.

Aplică folie de transfer cu diverse modele argintii sau aurii pe una sau două unghii de la o mână.

Poți opta pentru o folie de transfer cu tot felul de steluțe, fulgi de nea, buline, inimioare irizate, care se aplică foarte ușor folosind un gel de transfer.

glitter, catifea sau tatuaje

manichiura-de-revelion

Aplică o ojă cu glitter la una dintre unghii, de obicei la unghia de la degetul inelar.

Aplică glitter la marginea liberă a unghiilor imediat după ce ai dat cu ojă, folosind o pensulă specială nail art.

Folosește gel de tip spider pentru a trasa diverse linii grafice pe unghii. Acest gel se găsește în diverse nuanțe la magazinele specializate în arta manichiurii.

Folosește catifea pentru unghii, o pudră care se aplică ușor, dacă vrei să îți faci unghiile de Revelion cu aspect mat, dar mai deosebite.

Folosește tot felul de tatuaje pentru unghii, de la steluțe, la flori sau fluturi, în funcție și de ținuta ta de Revelion, în funcție de bijuteriile pe care le porți sau de stilul pe care vrei să îl adopți la petrecere.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!