Peste 6 milioane de aplicări au venit anul acesta din partea candidaților care nu au studii superioare și care se încadrează în categoria muncitorilor calificați și necalificați.
Acest volum de aplicări îi plasează pe loc fruntaș în topul celor mai activi candidați de anul acesta. „Dacă specialiștii, angajații cu nivel mare de senioritate și managerii au fost cele mai stabile segmente anul acesta, din punctul de vedere al mișcărilor de carieră, cei aflați în segmentul entry level, dar și candidații care nu au studii superioare și muncitorii calificați și necalificați au fost mult mai activi și permanent în căutarea unui loc de muncă. Cei mai mulți dintre ei au vrut să facă o schimbare în primul rând pornind de la rațiuni financiare. Creșterile de prețuri din ultima perioadă, dar și lipsa de stabilitate din unele domenii de activitate i-au făcut să reintre în circuitul de găsire a unui loc de muncă”, sune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România.
Pentru cei care nu au studii superioare, angajatorii au scos în piață, de la începutul anului și până acum, peste 150.000 de job-uri pe eJobs.ro. Acestora li se adaugă alte 13.000 de joburi postate pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă dedicată exclusiv candidaților care nu au studii superioare. Cele mai mari șanse de angajare le au candidații din București, Iași, Cluj, Brașov, Ilfov, Prahova, Craiova și Timiș. În aceste județe, numărul de locuri de muncă disponibile a variat între 20.000 și 80.000, pentru tot intervalul ianuarie – octombrie 2025. Mureș, Ialomița, Bihor, Argeș și Neamț, sunt pe de altă parte, județele care oferă cele mai puține locuri de muncă inclusiv pentru această categorie de aplicanți.
Citește continuarea pe Libertatea.ro
Ultima modificare octombrie 23, 2025 6:34 pm