Viața unei persoane se schimbă total în momentul în care aceasta devine și își asumă rolul de părinte. Acesta este și cazul lui Anghel Damian care a povestit cum decurg lucrurile în familia lui și a lui Theo Rose de când a venit pe lume micul Sasha.
În luna iunie a acestui an, Theo Rose și regizorul au devenit părinți pentru prima dată. Deși artista s-a întors deja pe scenă și pe platourile de filmare, Anghel spune că el a încercat să își împartă tot timpul între carieră și familie. Îl ajută și faptul că bebelușul este cuminte și îi lasă să se odihnească.
Anghel Damian are o viață plină, atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Înainte de nașterea fiului său, acesta a început să lucreze la două proiecte importante, „Clanul” și „Groapa”, seriale difuzate pe Pro TV. De asemenea, acesta joacă și în diferite piese de teatru, la Teatrul de Comedie.
Iar de când în viața lui a apărut și Sasha, acesta încearcă să se împartă între familie și carieră și încearcă să nu piardă niciun moment important din viața fiului său.
„E un efort colosal. Mărturisesc că știam că o să fie greu. Este mai greu decât mi-am imaginat. Dar până la urmă când vezi trailer-ele care sunt așa un prim pas către ieșirea în lume, parcă simți că ai uitat de tot greul și a meritat tot efortul. Sunt momente, îți mărturisesc, în care te întrebi cum o scoți la capăt cu tot, cu viața”, a afirmat Anghel Damian pentru Ego.ro.
Însă, Sasha l-a surprins plăcut pe tatăl său.
„Avem noroc de un băiat care este foarte cuminte și parcă simte că în momentul ăsta părinții sunt foarte prinși cu niște chestiuni și că toată atenția care există și ne rămâne este către el, dar ne și întoarce această liniște, adică noaptea sunt două treziri, iar în rest este foarte cuminte. Este un copil cu care te poți plimba oriunde, poți să ieși la restaurant, adică sunt lucruri foarte ok”, a precizat regizorul.
Deși este la primul copil, Anghel Damian mărturisește că se aștepta să urmeze o perioadă dificilă, însă se declară extrem de fericit.
„Nu cred că sunt genul care se stresează. Am fost foarte liniștit, nu știu dacă relaxat este cuvântul, dar am fost liniștit. În sensul în care mi-am imaginat că or să fie niște lucruri pe care o să trebuiască să le învățam, mi-am imaginat că o să fie o perioadă dificilă, mi-am imaginat că o să fie o perioadă extrem de fericită și am primit în plus față de ceea ce mi-am imaginat. Pe toate planurile”, a explicat iubitul lui Theo Rose.