Andreea Bălan (39 ani) și Victor Cornea (29 ani) formează unul dintre cele mai noi și totuși cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi sunt împreună de câteva luni, însă relația lor pare să fie tot mai serioasă, întrucât artista i l-a prezentat deja pe tenismen fetelor ei, Ella și Clara.
Dacă până acum nu a dat foarte multe detalii despre relația lor, invitată în emisiunea Xtra Night Show, prezentată de Dan Capatos, Andreea a povestit cum a reușit Victor să o cucerească.
Și-a confirmat relația cu sportivul chiar de ziua ei de naștere, moment în care a postat pe rețelele de socializare câteva imagini în care apare în brațele lui. Iar de atunci, Andreea Bălan pare mai fericită ca oricând.
Deși distribuie des fotografii sau clipuri video pe Instagram cu iubitul ei, artista nu a dat foarte multe detalii cu privire la relația lor. Însă, luni seară, Andreea a decis că este momentul să spună întregii lumi cum a reușit Victor Cornea să o cucerească, cu toate că nu se văzuseră niciodată față în față.
Potrivit cântăreței, totul a început cu un clip în care ea vorbea despre spiritualitate și pe care l-a postat pe pagina ei de Instagram. Se pare că acest filmuleț a apărut în feed-ul tenismenului, iar acela a fost momentul în care el i-a trimis un mesaj.
„Am fost la tine în emisiune și am vorbit despre spiritualitate. Atunci când s-a făcut liniște și am putut să vorbesc așa vreo 2 minute despre spiritualitate și voi m-ați ascultat. Eu am decupat acel filmuleț, l-am pus pe Instagram și s-a viralizat, a făcut 1.5 milioane (nr. de vizionări). El fiind pe spiritualitate și trezit spiritual, a ajuns acest filmuleț la el în feed-ul de Instagram că el nu mă urmărea. Pur și simplu mi-a lăsat un mesaj «Felicitări, Andreea, ești genială». Eu de obicei nu răspund la mesajele bărbaților care îmi scriu «Ce frumoasă sunt», că nu mă interesează”, a povestit Andreea Bălan în emisiunea lui Capatos, potrivit Cancan.
„Când mi se scrie să mă cucerească, nu mă interesează, nu răspund. Nu consider că trebuie să mă agăți pe Instagram, nu e locul potrivit. Acestui mesaj am răspuns tocmai pentru că avea legătură cu spiritualitatea și apoi am început să vorbim”, a mai spus ea.
Andreea Bălan (39 ani) și Victor Cornea (29 ani) formează unul dintre cele mai noi și totuși cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi sunt împreună de câteva luni, însă relația lor pare să fie tot mai serioasă, întrucât artista i l-a prezentat deja pe tenismen fetelor ei, Ella și Clara.